• Curierul de Hâncești

La o cafea cu Timotei Bătrânu, maestru în artă, fondatorul Şcolii de pictură din or. Hânceşti

„Fiecare pictor vine în lucrările sale cu culori specifice, de acasă, eu vin cu cele din ghemurile mamei”



„În anul 1970, am fondat Şcoala de Arte Plastice din or. Hânceşti. Pentru mine, perioada respectivă este ca un „Paradis retroactiv” în care am vrea să ne întoarcem cu toţii, dar, din păcate, nu mai este posibil. Societatea, şcoala m-a legitimat, devenind produsul anilor 60. Pictura timpului acela ar fi rămas la nivelul ei de avangardă, un nivel onorabil, dar limitat dacă nu mai primea câte ceva din neoromantism, expresionism, neorealism, realism exagerat şi alte tendinţe, tehnici plastice din alte curente ale artei, cel mai minunat şi cel mai reuşit amalgam plastic-artistic din câte cunosc eu în pictura autohtonă. Am avut o dragoste extraordinară faţă de artă, faţă de frumos. Este climatul în care mă visez şi azi student, apoi artist, pedagog... Cu toate greutăţile şi momentele de tristă amintire, aveam impetuozitatea tinereţii şi voiam să schimb lumea cu pictura sinceră a discipolilor mei. Am iubit copiii, micile fiinţe care voiau să facă pictură. Le organizam procesul de învăţământ astfel încât să le pară o joacă şi tot timpul am evitat orice pedeapsă, căci nimic înălţător n-a fost făcut cu frică. I-am iubit pe profesorii mei pictori şi i-am admirat, învăţând multe lucruri de la ei: I Jumati, A. Grigoraş, V. Djaparidze, M. Sarian, şi ulterior maestrul M. Grecu. Când profesorul pictează de faţă cu elevii săi, le dezvăluie pe viu secretul muncii cu creionul sau cu pensula, pentru a le dezvolta abilităţi artistice, şi acesta este cel mai mare efect al profesorului asupra discipolilor săi.”

Timotei Bătrânu


-Dragă maestre Timotei Bătrânu, în debutul acestui interviu am dori să ştim cât de rodnic din punct de vedere artistic a fost pentru Dvs. anul 2019?


-Anul 2019 este anul în care m-am gândit că trebuie să fac ceva mai mult decât în alţi ani, având în vedere faptul că pregătesc o expoziţie personală, în an jubiliar, la Centrul expoziţional „Constantin Brîncuşi” din Chişinău, unde cu un an înaintea evenimentului trebuie să rezervezi sala şi să faci pregătirile. A fost un an încărcat, dar foarte rodnic, am avut multe idei care trebuiau puse pe pânze, dintr-o sumedenie de crochiuri a trebuit să le aleg pe cele mai dragi sufletului. În picturile mele din acest an se poate observa că mi-am schimbat chiar şi stilul, pictez în acril, până acum picturile mele fiind realizate în ulei. Pictura în acril e ceva mai specific, diferită de pictura în ulei, care se realizează mai greu, acoperirea fiind făcută cu mai multe tuşe. Am realizat în acest timp şi pictură decorativă, nişte lucrări la care demult mă gândeam, şi anume meleagurile natale, însă transpuse nu în picturi concrete, fotografice, ci în stil filosofic, ce redau conţinutul şi coloritul acestor locuri prin atmosfera văzută în natură. Printre lucrările cu mesaj filosofic pot menţiona: „Miere cu rouă”, „Luna în câmp”, „Munca izvorului”, „Drumul spre acasă”, „Visul din vis”, „Valea cu sere” ş.a. Acest an a fost rodnic, întrucât am reuşit să realizez până acum 37 de lucrări şi acesta e un număr destul de consistent.



-Ştim că expoziţia despre care vorbeaţi mai sus va fi deschisă chiar săptămâna viitoare...


-Da, expoziţia va fi inaugurată la 10 octombrie, cu genericul „Culori din ghemurile mamei”, denumire ce provine de la o lucrare ce reprezintă casa părintească şi lâna vopsită de mama, aşezată pe culme, în faţa casei, şi printre aceste fire de diferite culori se zăreşte casa noastră. Fiecare pictor vine în lucrările sale cu culori specifice, de acasă, de acolo de unde s-a născut şi de unde i se trag rădăcinile, le transpune pe pânze, intens şi cu multă pasiune. Expoziţia va însera 64 de tablouri, o serie de lucrări mai mari, cu un concept filosofico-istoric, şi o serie de lucrări post-moderniste. Este cea de-a 23-a expoziţie personală, la care îi aştept cu mare drag pe toţi – de la nemţenenii mei şi oaspeţii din Bălăureşti, Nisporeni (unde m-am născut), până la prietenii din mun. Hânceşti, de la Şcoala de Artă „Timotei Bătrânu”, Direcţia Cultură şi Turism, Biblioteca publică, dar şi colegi de breaslă. Expoziţia va dura până la 27 octombrie şi vine să prezinte ceva nou, diferit, şi anume mai multă culoare în peisaje, dar şi o filosofie care se adună cu anii şi care îmbracă forma unei noi viziuni asupra vieţii. Toate acestea, pentru că stilurile abordate până acum mi se păreau oarecum depăşite şi se cerea o nouă perspectivă, care să-i ofere atât spectatorului, cât şi criticului de artă posibilitatea să discearnă mesajul. Noi, artiştii plastici, pictorii, trebuie să facem ceva mai mult decât artă pur fotografică, redată cu stricteţe, aşa cum este văzută de toţi. Mesajul unei lucrări trebuie să fie mai profund, pentru ca cel care o priveşte, să caute să înţeleagă sensul şi ce a dorit autorul să transmită, filosofând astfel, volens-nolens, în paralel cu creatorul de artă. Atunci când pictez, sunt atent la esenţă, transpunându-mă în persoana neiniţiată în actul creator, meditând la ce ar vrea să vadă privind acea pictură, dar şi să înţeleagă ce transmite lucrarea mea. Îmi pare rău să constat că, în ultimul timp, apar tot mai multe picturi foarte stridente, tendinţă ce vine din muzică de altfel, şi care ţinteşte spre publicul tânăr, urmărind cu tot dinadinsul să agaţe şi chiar să „rupă” urechile ascultătorului. Şi în pictură s-a infiltrat această abstracţie care „urlă”, crezând că astfel va atrage tineretul. Scopul meu este ca această expoziţie să fie nu doar pentru un cerc restrâns de oameni de artă şi cultură, ci şi pentru publicul larg, să fie înţeleasă şi primită de ambele „tabere”, ceea ce nu este atât de uşor, căci, cum am mai spus, pictura mea nu este fotografică, ceea ce i-ar plăcea poate mai mult publicului, pe când criticii de artă pretind, pe bună dreptate, că azi nu se mai pictează în stilul lui Nicolae Grigorescu, de exemplu, ci trebuie să identificăm acea găselniţă nouă care să reflecte timpurile moderne în care trăim. Şi eu m-am străduit să găsesc această semincioară... Mereu pictez cu o mare satisfacţie, cu o energie exagerată chiar, căci punând tuşele pe pânză, spectatorul simte că sunt pictate cu o inimă curată şi cu mare dragoste, că transmit acea energie pe care o pun în aceste lucrări şi pe care doresc ca ei s-o primească.


-De curând aţi editat un album de poezie şi pictură. Este o colecţie din lucrările preferate?


-Este un concept la care visam demult, în care se regăsesc lucrări şi post-moderniste, dar şi mai realiste, aranjate pe coală cam în acelaşi stil, să nu se „certe”! Ultima dată când m-am întâlnit cu regretatul Grigore Vieru, spunându-i că-mi doresc un asemenea album de poezie şi pictură, mi-a sugerat să-l pregătesc către această vârstă, 70-75 de ani. Şi, la cei 75 de ani marcaţi în acest an, m-am gândit că a venit timpul! Ideea picturilor presărate cu poezii este un argument de a nu plictisi consumatorul de artă, atât iubitorii de poezie, cât şi amatorii de pictură. Puteam să realizez separat o plachetă de versuri şi un album de pictură, dar am ţinut să trec peste stereotipurile impuse de anumite rigori şi canoane, la care ţin mult criticii de artă, care nu acceptă versuri în pictură, şi le-am combinat, pentru că aşa am simţit că va fi bine. Şi cred că nu am dat greş!


-Ce planuri, vise şi aspiraţii are Timotei Bătrânu pentru viitor? Le puteţi împărtăşi cu noi?!


-Tot ce-mi doresc acum, în mod firesc, este sănătate, căci dacă avem sănătate, le facem pe toate! Dacă ne referim în plan artistic, după o expoziţie de o asemenea anvergură, în mod normal revine o stare de acalmie, după care urmează iarăşi o perioadă de vervă creatoare – mă gândesc la o serie de lucrări mai realiste, natură moartă – avem atâtea fructe şi flori frumoase pe care nimeni nu le pictează. Fiecare loc sub soare are bogăţiile sale – tot ce creşte bun şi mustos, piersici, struguri, mere, cu gust inconfundabil, cu o coloristică atât de vie şi naturală – asta mă gândesc să transpun pe pânză. Îmi doresc să realizez o serie de peisaje – am sate care aşteaptă să le pictez! De exemplu, satul Buţeni are nişte locuri extraordinare, Mereşenii, Valea Prutului – colţişoare unde încă nimeni n-a făcut nici o poză şi nici o schiţă. Aceste locuri visez să le pictez eu, locurile unde ne naştem, care ne sunt cele mai scumpe. Doar locurile natale te aduc la starea în care să iei pensula în mână, atunci nici nu realizezi cu câtă râvnă şi dăruire lucrezi şi anume acele picturi sunt cele mai reuşite.


-Vă mulţumim mult pentru acest interviu şi vă dorim multă inspiraţie pentru a ne dărui în continuare o parte din sufletul Dvs. în lucrări ce izvorăsc din inimă, îmbrăcate în vers sau în culoare! Multă sănătate!


Elena ZAIŢEV


0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco