• Curierul de Hâncești

La o cafea cu Tudor Ţenu

Directorul Şcolii-internat Cărpineni: „Avem copii talentaţi, dar, din lipsă de specialişti, nu le putem identifica şi valorifica talentele înnăscute”


-Dle Ţenu, care sunt realizările, dar şi problemele Şcolii-internat Cărpineni, la cârma căreia vă aflaţi de un deceniu?


-Dacă ne referim la realizările Şcolii de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără ocrotire părintească putem menţiona faptul că aceasta poate fi un exemplu pentru alte instituţii rezidenţiale în aspectul promovării reformei sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, schimbări orientate spre individualizarea procesului de educaţie/îngrijire a copilului, inserţie socială şi nu în ultimul rând formarea deprinderilor la copil pentru viaţa postinternat. Construită în anul 1961,  instituţia nu a fost niciodată reparată capital, inclusiv sistemele inginereşti. Patrimoniul a fost întreţinut de predecesori, fapt pentru care le mulţumesc. Însă unele probleme pe care le-am „moştenit” necesitau rezolvare urgentă. Aşa am început - una câte una - reuşind să rezolvăm multe dintre ele în acest răstimp. Dintre acestea pot menţiona: construcţia acoperişului nou la căminul nr.2; renovarea/reconstrucţia a ¼ din spaţiul căminului nr.2 pentru a fi adaptat în Centru de zi – serviciu diversificat în şcoala internat, datorită căruia mai bine de 50 de copii au fost scoşi din plasament rezidenţial şi reintegraţi în familiile biologice/extinse; construcţia acoperişului nou la cantina şcolară; delimitarea teritoriului instituţiei de proprietăţile vecinilor (finisarea construcţiei gardului), construcţia accesului unic pe teritoriu şi instituirea postului de gardă; reorganizarea tehnică a apeductului de apă menajeră prin captarea unei surse de apă naturală/aducţiunea (cca 1km 300 m de conductă) la rezervorul existent şi alimentarea gravitaţională a acestuia. Această realizare a micşorat de 10 ori sinecostul 1m/cub de apă menajeră, fapt ce ne permite iniţierea şi implementarea unor proiecte în agricultură pe terenul şcolii; construcţia fundamentului şi instalarea turnului nou de apă menajeră pe teritoriul şcolii; construcţia mini stadionului de fotbal (covor sintetic); construcţia cazangeriei noi pe bază de gaze naturale cu puterea de 1 MVt, inclusiv reconstrucţia sistemului termic subteran (investiţie capitală foarte mult aşteptată); schimbarea sistemului de încălzire în cămin şi în cantina instituţiei; diverse construcţii uşoare/acareturi etc.


-Cum priviţi reforma de reorganizare a instituţiilor de tip internat şi reintegrarea copiilor instituţionalizaţi în familii? Cât de eficientă este aceasta?


-Consider că este o reformă bună, doar că prea mult timp durează implementarea. Reforma s-a început în 2006, iar acum suntem în 2017! Ca să fie clar, eu sunt adeptul schimbării şi am convingerea că doar prin schimbare poţi atinge o calitate nouă a serviciilor prestate. Toată lumea s-a împăcat cu faptul că internatele de “tip sovietic” deja sunt instituţii depăşite şi este nevoie de a le reorganiza. Problema principală a acestei reforme constă în faptul că nimeni (mă refer la factorii de decizie, altfel spus fondatorul) nu vine cu o strategie clară cum să se facă acest lucru. Se lasă totul pe seama administraţiei instituţiilor, deoarece în teritoriu “se vede mai bine ce se poate de făcut”. Poate şi este adevărat, dar aspectul legal/ juridic al chestiunilor legate de organizarea unor noi servicii diversificate în baza acestor instituţii se blochează anume din acest motiv. Interesul local pentru un anume serviciu trebuie finanţat din banii APL, bani care de regulă nu sunt. Ca să cheltuii bani din bugetul instituţiei pentru servicii locale nu ai dreptul. Când spun servicii locale, mă refer în primul rând la servicii pentru copiii în situaţii de risc, atât în raion, cât şi local, în comună. O analiză succintă a situaţiei arată că doar în s. Cărpineni sunt peste 150 de copii care au nevoie de susţinere, inclusiv de separare temporară de mediul agresiv şi violent în care locuiesc. Eu nu pledez pentru separarea copilului de familie, dar atunci când viaţa acestuia este în pericol, când copilul nu are ce mânca şi nu are condiţii elementare de viaţă şi dezvoltare armonioasă, atunci cred că este necesar de făcut acest lucru. Despre reintegrarea copiilor instituţionalizaţi... Din păcate avem mai multe exemple de eşec la acest subiect, decât reintegrări reuşite. Să vă explic. Dacă copilul a fost în plasament o perioadă, credeţi că părintele (ţii) în acest timp s-a(u) “corectat”? Eu nu cred. În primul rând, cu aceşti părinţi nu se lucrează şi ei nu devin mai responsabili. Ajutorul social pe care ei îl primesc, alte ajutoare din diferite proiecte foarte repede se “consumă” nu mai precizez pe ce, iar copilul aşa şi va rămâne maltratat, va îndura subnutriţie şi neajunsuri. Indiscutabil, copilul trebuie să crească în familie, dar ce facem cu realitatea crudă: familii dezorganizate, alcoolizate, amorale? Sărăcia lucie, “alimentată” de  lipsa locurilor de muncă, degradarea instituţiei familiei care reprezintă de fapt celula societăţii, lipsurile şi neajunsurile care mână populaţia în străinătate, toate acestea sporesc numărul copiilor în situaţii de risc. Pe de altă parte, acordurile internaţionale semnate privind reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului aflat în dificultate impun anumite măsuri şi forme noi de plasament/protecţie a copilului, adică asistenţa parentală profesionistă, case de copii tip familie, ca forme alternative la sistemul rezidenţial. Doar că acestea sunt slab dezvoltate, iar societatea noastră nu este încă pregătită pentru aşa ceva.


-Ştim că sunteţi implicaţi în multe proiecte. Care sunt acestea şi în ce măsură contribuie la bunăstarea instituţiei?


-Da, am fost şi suntem în continuare implicaţi în proiecte, doar că mereu, la aplicarea unui nou proiect, sunt întrebat: „Dar voi o să mai activaţi, nu vă închid instituţia?”. Este foarte greu de accesat proiecte în situaţia când finanţatorii şi donatorii recunosc că aceste instituţii sunt lipsite de perspectivă. Şi totuşi, sunt şi oameni generoşi. Ca să nu dau nume, cine şi cum ne-au ajutat, deşi ar merita, aduc o listă parţială a celor mai importante proiecte din punct de vedere al investiţiei: spaţii renovate pentru serviciul nou „Centru de zi pentru copii în situaţie de risc” şi schimbarea mobilierului în spaţiile de trai ale copiilor (2007); spaţii renovate pentru Ludotecă (2008); suport în proporţie de 10 la sută pentru finalizarea construcţiei acoperişului la căminul 2; construcţia captajului, conductei noi de apă menajera (2012); construcţia fundaţiei/instalarea turnului de apă nou (2010); construcţia stadionului sintetic de minifotbal (2013); construcţia foişorului pentru copii (2014); construcţia pavilionului/terasă (2016); plantarea livezii de meri (2015); reparaţia blocului auxiliar/reorganizarea spaţiilor pentru cercuri pe interese (2015-2016). Alte proiecte sunt crearea centrului de zi prin care copiii au fost integraţi în familiile biologice şi extinse, crearea cercurilor de interese, la moment activând cca 10 astfel de cercuri (cusut, croşetat, tricotat etc.), crearea unei biblioteci de jocuri – Ludoteca, proiect implementat împreună cu Asociaţia “Amici dei bambini” din Italia ş.a.


-Aveţi copii foarte talentaţi, dovadă fiind fetiţa care a participat recent la un concurs de talente în Rusia. Povestiţi-ne despre copiii de la şcoala-internat Cărpineni. Cum îi ajutaţi să-şi dezvolte aptitudinile?


-Într-adevăr, avem copii talentaţi, dar, din păcate, avem unele probleme la capitolul identificarea timpurie a aptitudinilor şi talentelor şi aceasta din lipsă de specialişti. Acum în statele de personal nu mai sunt prevăzute funcţiile de coregraf sau conducător artistic, fiind exclusă şi unitatea de instructor pe muncă. Este destul de complicat, din lipsă de specialişti, să identifici din timp şi să cultivi la copii talentele înnăscute. Referitor la fetiţa care a participat recent la un proiect muzical, se numeşte Anişoara Erhan, are 8 ani şi este un copil foarte inteligent şi talentat în mai multe direcţii. Participarea la proiectul „Tî super” de la canalul rus NTV a fost o aventură a directorului, adică a mea, deoarece să te avânţi într-un proiect atât de amplu este cu adevărat o aventură. Dar, datoria noastră, a maturilor, este să le oferim şansa copiilor talentaţi să se dezvolte. Anişoarei i-a plăcut scena mare şi, cum scopul ei este să devină artistă, cred că nu va renunţa la acest vis. Faptul că ea a fost selectată dintre cei circa 1500 de copii din ţările fostei Uniuni Sovietice care au dorit să participe la acest concurs, spune multe. Mai avem copii care dansează bine, instituţia noastră fiind una care promovează valorile şi tradiţiile neamului. Şcoala-internat a fost cea care, în 2016, a iniţiat Târgul meşterilor populari, care se desfăşoară în localitate. Acum ne pregătim pentru cea de-a doua ediţie, copiii fiind implicaţi în această măsură cu lucrările lor personale.


-Deseori, vă străduiţi să le creaţi copiilor condiţii de odihnă în familii peste hotare. Cum aţi ajuns să colaboraţi cu aceste familii? Au aceste legături continuitate, în sensul unui cămin familial permanent pentru aceşti copii?


-Anterior, în cadrul unor proiecte de odihnă, copiii noştri s-au odihnit în Elveţia şi în Turcia, însă odihna în familie pe perioada vacanţelor a fost posibilă graţie unui proiect lansat în 2011 cu Asociaţia de Voluntariat din Roma, Italia, în baza unui acord încheiat cu Ministerul Educaţiei RM, ce prevede tratamentul şi odihna copiilor în timpul vacanţelor şcolare în familii din Roma şi localităţi din regiunea Romei. La moment, în proiect sunt incluşi 19 copii, toţi, cu excepţia a doi copii incluşi recent, vorbesc fluent limba italiană şi aşteaptă cu nerăbdare vacanţa. Familiile care îi cazează s-au ataşat foarte mult de ei. S-au stabilit relaţii de prietenie nu doar între copii şi familiile din Italia, dar şi între aceste familii şi personalul instituţiei, deoarece majoritatea lor au vizitat Şcoala-internat nu o singură dată. Sperăm mult ca acest proiect să aibă continuitate. Relaţiile dintre copii şi familiile italiene au devenit atât de strânse încât, chiar şi în cazul în care acordul s-ar întrerupe, legătura dintre ei s-ar menţine în continuare. Acest acord nu prevede adopţiile, însă, crescând mari, copiii vor reveni la aceste familii care i-au găzduit cu mult drag pe parcursul acestor ani.


-În condiţiile actuale bănuim că nu este uşor de întreţinut o instituţie unde sunt plasaţi mulţi copii. Cine sunt cei care vă ajută, vă sponsorizează, vă întind o mână de ajutor?


-Avem un complex cu o capacitate de 420 de locuri în trei clădiri cu câte trei etaje fiecare, din spaţiul căruia este utilizată doar a zecea parte. În aceste condiţii, sinecostul întreţinerii unui copil, evident, se majorează. Am dori să utilizăm tot acest spaţiu, dar la moment, neavând un statut bine definit, nu putem să ne permitem acest lucru. Suntem o instituţie de nivel naţional, bugetul este central, iar necesităţile locale şi raionale trebuie finanţate din bugetele respective. Şi aici se conturează marea noastră problemă. E foarte complicat de menţinut toată infrastructura în stare bună. În acest sens căutăm oameni generoşi şi receptivi la necesităţile noastre. Pe lângă cadouri, pe care le fac de obicei donatorii, copiii mai au nevoie şi de alte condiţii pentru a creşte corect, cu toate caracteristicile unui bun cetăţean. Ne-am dori să găsim un sponsor care să finanţeze un serviciu diversificat nou în comună – Centrul de zi pentru copiii în situaţii de risc, pentru care este deja aprobată decizia la Consiliul local şi este aprobată, parţial, finanţarea din bugetul local. Alt serviciu pe care ni-l  dorim este Centrul de creaţie, inclusiv pentru copiii din localitate, în baza cercurilor de interese. Sperăm ca până la sfârşitul lunii martie să avem funcţionale încă două cercuri – de prelucrare a ceramicii şi a metalului, cinci cercuri fiind deja finanţate de către un medic militar din SUA. Şcoala-internat, la etapa actuală, dispune de un buget care va permite în acest an îmbunătăţirea infrastructurii şcolare în vederea reorganizării instituţiei. Ne-am dori totuşi să rămânem pe segmentul copiilor aflaţi în situaţii de risc, care, cu părere de rău, sunt mulţi.


-Care ar fi cea mai mare bucurie pentru copiii rămaşi fără îngrijirea părintească şi ce mesaj aţi avea pentru părinţi?


-Cea mai mare bucurie pentru un copil este să-şi găsească o familie iubitoare. Noi nu putem totalmente să-i înlocuim familia, dar tendinţa noastră este de a crea condiţii maxim apropiate de mediul familial. Paradoxal, dar copiii din şcoala-internat nu doresc să plece acasă, iar când sunt întrebaţi unde este mai bine – acasă, în familie sau la internat – ei spun că familia lor este la internat. Părinţilor care nu se interesează de soarta copiilor lor, care sunt absenţi din viaţa lor şi care duc un mod de viaţă dezordonat le-aş recomanda să facă claritate în statutul copilului, pentru ca să le putem asigura noi viitorul.

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco