• Curierul de Hâncești

La o cafea cu Valentina Geamănă, preşedintele AO „Prezicere Divină” Ciuciuleni

„Adaptarea la un nou mod de viaţă în Italia a început cu înnoptarea prin şcolile şi grădiniţele părăsite”


Un interviu despre provocările unor noi începuturi în calitate de emigrant şi voluntariatul în beneficiul conaţionalilor realizat în cadrul Zilei Internaţionale a Emigranţilor, marcată la 18 decembrie.


  • Dna Valentina Geamănă, sunt aproape 20 de ani de când aţi renunţat la munca de pedagog pentru a lua calea străinătăţii, emigrând în Italia. Cât de grea a fost această decizie?

Sunt mai bine de 18 ani de când am plecat din ţară şi decizia nu a fost una simplă, deoarece aveam copiii foarte mici - Anicuţa avea 9 ani, Lenuţa – nici 3 ani şi Liviu doar 18 luni. Însă disperarea depăşise orice limită şi nu vedeam altă alternativă decât aceea de a pleca. Unde urma să plec, nu avea nici o importanţă. Dacă mi s-ar fi acordat viză la capătul pământului, eu aş fi acceptat... 

  • Deoarece ne referim în acest interviu mai mult la statutul Dvs. de migrant, am dori să ştim cum v-aţi adaptat la un alt mediu de viaţă, la o altă cultură în Italia? Ce bariere aţi avut de înfruntat?

Anul 1999 a fost anul migrării în masă. Eram foarte mulţi moldoveni fără un loc de muncă. Puţini dintre conaţionalii noştri aveau o locuinţă în chirie sau stăteau în chirie la cineva legalizat, de aceea adaptarea a început cu a ne adăposti nopţile pe la şcolile şi grădiniţele părăsite, zile întregi hoinărind pe străzile Romei, cu primele lecţii de italiană la Caritas (o fundaţie de binefacere), cu descoperirea voluntariatului practicat cu bunătate  dezinteresată. Cea mai mare greutate o prezenta lipsa familiei, în rest, mă ghidam după regula de a mă simţi ca acasă fără să uit că sunt în ospeţie.

  • Ce experienţe şi bune practici am putea prelua de la italieni, pentru ca ţara noastră şi îndeosebi comunităţile rurale să se dezvolte? 

Cetăţenii acestei ţări au conştientizat că, oricât de bogat nu ar fi statul, nu va reuşi să le satisfacă toate necesităţile dacă nu se vor implica personal în prestarea serviciilor. Astfel, în localităţile rurale pompierii sunt persoane voluntare, asistenţa psihologică în cazul accidentelor rutiere la fel. Sunt asociaţii care ajută la domiciliu bolnavii de cancer, atunci când membrii familiei nu au timp sau au nevoie de un schimb, dar nu au posibilitatea de a-l achita. Pe lângă biserică, sunt centre pentru copii şi tineret unde părinţii pot lăsa copiii fără plată în orele de după şcoală şi pot munci liniştiţi. Nemaivorbind, că fiecare al treilea este voluntar într-o asociaţie.


Şirul ar putea fi continuat la nesfârşit. Fiecare categorie social-vulnerabilă are ca punct de referinţă o asociaţie care le apără interesele. Spre exemplu, asociaţia nevăzătorilor, a bolnavilor de Parkinson, Alzheimer, etc.

  • Pe parcursul acestor ani, prin intermediul Asociaţiei „Activ Hilfe fur Kinder”, al cărui vicepreşedinte sunteţi, aţi adus ajutoare umanitare din Italia şi aţi atras investiţii de milioane de euro  în ţara noastră. Cum aţi reuşit, în condiţiile în care aceasta presupune o muncă titanică de voluntariat?

Anul acesta am sărbătorit jubileul de 10 ani ,,Aktiv Hilfe fur Kinder” - proiecte sociale în Moldova. Nu este un lucru uşor, e adevărat, dar nu este imposibil, atunci când cei care îţi dau credite de încredere se conving de nişte realităţi şi de transparenţa gestionării fondurilor. În plus, voluntariatul înseamnă sacrificiu, deoarece timpul liber alocat acestor proiecte de voluntariat îl răpim de la familie, de la cei dragi nouă şi de la activităţile care ne plac. Uneori chiar investim şi resurse economice proprii pentru cei mai trişti ca noi. 

  • Care proiecte realizate acasă vă sunt cele mai aproape de inimă şi cât de pregătită este societatea noastră să le asigure durabilitatea? 

Toate au fost realizate datorită faptului că mă durea sufletul de ceea ce vedeam. Însă ţin mult la faptul că, în sfârşit, am început să-mi ajut şi satul de baştină, Negrea, unde împreună cu colegii mei din alte ţări, am adus un mijloc de transport pentru a transporta copiii la şcoală, am donat o ambulanţă la serviciul de urgenţă din c. Cărpineni, am reabilitat o clădire de la penitenciarul Rusca pentru întâlnirile de lungă durată ale deţinutelor cu membrii familiei. Şi, bineînţeles, proiectul care m-a absorbit definitiv, m-a scos din familie, din casă şi mă ţine fără pauza de prânz şi zile de odihnă, este proiectul vieţii mele - Centrul multifuncţional din Ciuciuleni ,,Helmut Wolf” pentru victimele violenţei în familie, pentru reabilitarea tinerilor care şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă, pentru copiii care au suferit de pe urma abuzului în familie.


Atât doar că societatea noastră nu este pregătită să gestioneze o structură prin intermediul unei asociaţii sau cum ar fi mai corect să-l definim - antreprenoriat social. Cel mai des auzim la adresa noastră că am creat la Ciuciuleni structuri ca să facem business. Dar nimeni nu se oboseşte să pătrundă mai adânc în esenţa finalităţii business-ului social. Acest fapt ne discreditează mult imaginea şi generează nu puţine probleme la organizarea activităţii economice a acestor proiecte.

  • Credeţi că migranţii din ţara noastră sunt o forţă care ar schimba lucrurile spre bine la baştină? Dacă da, cum? 

Bineînţeles că da! Să luăm spre exemplu iniţiativa pe care am lansat-o împreună cu Tatiana Jizdan care munceste în Frankfurt, Germania - „Adoptă un bătrân” - prin intermediul căreia diaspora din Germania cumpără pâinea produsă de noi, iar noi o ducem gratis la bătrânii din s. Ciuciuleni şi Drăguşenii Noi sau cumpărăm lemne, ca în cazul mătuşii Elena Surdu din Sofia. De asemenea, din aceşti bani întreţinem Centrul „Helmut Wolf”, întrucât activitatea acestuia nu este subvenţionată de stat.


Ţin să menţionez şi implicarea altor migranţi în acţiuni de caritate pentru concetăţenii noştri din r. Hânceşti - Anushca Terenti şi Renata Popa din Munchen, Germania ne-au trimis plapume şi îmbrăcăminte, iar Viorica Croitoru - din Portugalia. Tatiana Ciobanu de la Trento, Italia va oferi un prânz de Crăciun bătrânilor din Ciuciuleni, Natalia Mereneanu de la Treviso, Italia ne susţine în această iniţiativă. Aceste persoane, deşi nu sunt din raionul Hânceşti şi nici nu le cunosc personal, contribuie la ajutorarea multor persoane, fapt pentru care le sunt recunoscătoare. Dar, iarăşi, mă întorc să confirm ceea ce am scris mai sus, transparenţa e fundamentală. Sunt binevenite toate iniţiativele. E de ajuns să vrei să faci ceva pentru ţara ta şi totul e posibil.

  • Care este cel mai bun mod de a ne promova ţara peste hotare – prin portul popular, tradiţii şi obiceiuri, bucate tradiţionale, sau ar mai fi ceva? Dvs. cum vă promovaţi baştina?

Cât am fost în Bolzano, Italia, am participat la festivalul naţiunilor în cadrul căruia am evoluat cu dansurile noastre populare, cum ar fi „Caluşarii” şi „Alunelul” cu copiii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, iar cu maturii – „Hora”. Am prezentat o expoziţie de produse de panificaţie pentru ritualuri şi semnificaţia folosirii busuiocului, care la ei se foloseşte în alimentaţie. Pe lângă biserică se organizează Şcoala Duminicală, unde se ţine vie cultura în rândul copiilor migranţilor şi chiar la biserică doamnele vin în costum tradiţional.

De asemenea, în Bolzano, fac parte şi din „Consiliul naţiunilor”, o organizaţie care apără interesele migranţilor. Şi aceasta este o modalitate de a ne promova ţara şi poporul.

  • Vă mulţumim pentru interviu şi pentru lucrurile frumoase pe care le realizaţi întru binele oamenilor!


Valentina Geamănă

Preşedintele AO „Prezicere Divină”

Ciuciuleni


Editor: Elena Zaițev

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco