• Curierul de Hâncești

Lecţie Olimpică la tabăra „Privighetoarea”


Recent, în cadrul Lunii Olimpice 2017, la tabăra „Privighetoarea” din c. Bobeica s-a desfăşurat o lecţie olimpică organizată de Consiliul raional şi Agenţia Teritorială Olimpică (ATO) Hânceşti în scopul propagării modului sănătos de viaţă şi a mişcării olimpice în rândul copiilor şi tineretului din r. Hânceşti.


Echipa în componenţa dnei Ludmila Cozma, specialist pe tineret şi sport în cadrul aparatului preşedintelui, Nicolae Ursu, directorul ATO Hânceşti, Epistilia Cudlea şi Natalia Manzuc, colaboratoare ale aparatului preşedintelui raionului, a fost întâmpinată cu amabilitate de directorul taberei, dl Vasile Mîrza, care i-a familiarizat cu activitatea taberei.


După careul solemn, copiii care se odihnesc la tabără au fost informaţi despre Mişcarea Olimpică Naţională, directorul ATO Hânceşti Nicolae Ursu vorbindu-le despre stafeta focului olimpic, care în 1980 a străbătut R. Moldova. Au urmat mai multe întrebări ale copiilor despre diverse noţiuni legate de Olimpism şi Mişcarea Olimpică.


În continuare, s-a desfăşurat victorina olimpică „Cunoşti tu sportul?”, câştigată de Vadim Arcuş, urmat de Petru Călugăreanu şi Gheorghe Luţă. Clasamentul concursului de tracţiune la bara fixă a fost următorul: locul I – Pavel Călugăreanu, locul II – Petru Călugăreanu şi locul III – Cătălin Teacă. Proba flotări a avut următoarele rezultate: Dan Bordianu, Vadim Arcuş urmat de Cătălin Teacă. Alergările de viteză la 60 m: fete – locul I – Petra Ionescu, locul II – Vlădălina Mîrza, locul III – Daniela Miron; băieţi – locul I – Anatolie Chibzi, locul II – Gheorghe Ciornea, locul III – Constantin Corja. 


O luptă crâncenă s-a dat la Cursa  Olimpică de alergări, care a încununat aceasă sărbătoare a sportului şi olimpismului. Premianţi la cursa de alergări au devenit: fete – locul I – Cătălina Blagoci, locul II – Ana-Corina Goncear, locul III – Vlădălina Mîrza; băieţi – locul I – Arcadie Chirilă, locul II – Cătălin Gatman, locul III – Sergiu Corja.


Atât câştigătorilor Cursei Olimpice la alergări, cât şi celorlalţi premianţi la diferite probe li s-au decernat diplome, medalii şi premii băneşti din partea Consiliului raional, dar şi ghiduri olimpice şi maiouri oferite de ATO Hânceşti. Tabăra „Privighetoarea” de asemenea a beneficiat de cadouri din partea Consiliului raional – un set de mingi şi alte accesorii sportive.



Livia Condrea

8 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco