• Curierul de Hâncești

Verde-n Ochi : Lucrătorii medicali – căutați cu lumânarea


Acum o lună, Spitalul raional Hânceşti a anunţat concurs pentru suplinirea mai multor posturi vacante în cadrul instituției medico-sanitare. Lista, plasată și pe pagina de Facebook a Consiliului raional (instituția fondatoare a IMSP Spitalul raional Hâncești), este una destul de lungă, ceea ce denotă o criză acută a cadrelor medicale din raionul nostru.


   Deși situația la acest capitol se menține critică în ultimii ani și aceasta nu este o noutate, totuși am rămas uimită de numărul impunător al unităților vacante pe care Spitalul le-a propus spre suplinire, ca de exemplu: medic urolog - 1, medic neurolog – 1, medic neurolog pentru copii – 1, medic endocrinolog – 1, medic cardiolog – 1, medic gastroenterolog – 1, medic reumatolog – 1, medic ortoped-traumatolog - 2, medic psihiatru – 1, medic reanimatolog-anesteziolog – 6, medic internist – 1, medic urgentist – 4, medic pediatru consultant – 2, medic infecţionist -1, medic imagist-ultrasonografie – 1, medic funcţionalist – 1, asistenţi medicali – 20, felceri-laboranţi – 2, tehnicieni-radiologi – 2, farmacist-clinicist – 1.

   Candidații au la dispoziție suficient de mult timp (per ansamblu trei luni) pentru a depune dosarele, data limită fiind 30 octombrie 2018.

   Și aceasta probabil din considerentul ca să fie adunate suficiente dosare pentru ca să se poată desfășura concursul regulamentar. Însă, se pare că tinerii specialiști, nemaivorbind de cadrele cu experiență, nu prea dau buzna în instituțiile medicale de la sate și din centrele raionale, chiar dacă sunt ademeniți cu multe facilități.

    Astfel, în lipsa specialiștilor calificați, din păcate, tratamentul nu poate fi la nivel. Aceștia dau prioritate centrelor medicale private, unde condițiile de activitate și salariile le îndreptățesc, într-o măsură mai mică sau mai mare, așteptările. Despre aceasta depun mărturie tăcută numărul laboratoarelor de analize private, care numai în mun. Hâncești sunt o mulțime. După cerere și ofertă...

   Ca să nu deviem de la subiect, e oportun să ne întrebăm ce se va întâmpla cu sistemul nostru medical de stat în condițiile în care lucrătorii medicali se împuținează pe an ce trece, că doar nu-și permite fiecare să meargă la un centru privat pentru a consulta medicul ortoped-traumatolog, neurologul sau pediatrul, de care raionul duce lipsă? Să nu mai vorbim de asistenții medicali - cifra 20 este strigătoare. Cu adevărat o situație descurajatoare... În timp ce fiecare angajat cu acte în regulă achită o parte din salariu fondului de asigurări medicale, atunci când vine timpul să beneficieze de aceste servicii nu are cine să i le presteze. Ce paradox...

   Azi sănătatea a ajuns să ne coste foarte scump - și la propriu, și la figurat. În timp ce mulți sunt preocupați să acumuleze capital financiar, nu realizează că ce avem mai de preț, și anume capitalul uman, ne părăsește pentru a-și folosi abilitățile intelectuale în alte țări. Păcat, căci avem atâția specialiști cu mâini de aur, cu vocație, dar care nu sunt apreciați la justa valoare. Iar ei continuă să-și facă bagajele și să plece, fie din sistem, fie din țară. Cine să-i oprească, cu ce argumente să-i convingă? Mai important - pe noi cine să ne trateze?..


Elena ZAIŢEV

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco