• Curierul de Hâncești

Lunarul educaţiei timpurii

Lunarul educaţiei timpurii – în toate grădiniţele raionului



La sfârşitul săptămânii trecute, managerii instituţiilor preşcolare din raion s-au întrunit pentru a lua cunoştinţă cu un nou proiect lansat de Ministerul Educaţiei pe segmentul educaţiei timpurii.


Managerii grădiniţelor s-au adunat în incinta grădiniţei nr. 1 din or. Hânceşti, unde Maria Dănilă, specialist în cadrul Direcţiei Învăţământ, le-a prezentat conceptul Lunarului dedicat educaţiei timpurii, nu înainte însă ca micuţii să le prezinte oaspeţilor un program artistic dedicat sosirii primăverii.


„Ministerul Educaţiei a iniţiat acest proiect foarte important pentru noi, cei care îl vom implementa, şi ne bucurăm că, prin aceasta, autorităţile au conştientizat prioritatea educaţiei timpurii a copiilor. Unul dintre obiectivele acestei iniţiative este sensibilizarea opiniei publice vizavi de necesitatea educaţiei timpurii a copiilor cu vârsta de 2-3 ani, ca fiind o treaptă foarte importantă în procesul educaţional al tinerelor generaţii. Pentru implementarea unui proces educaţional de calitate, Ministerul Educaţiei a pus pe rol mai multe documente de politici educaţionale, pe care Direcţiile de Învăţământ raionale le implementează în teritoriu” – a specificat dna Dănilă, trecând implicit la prezentarea proiectului şi măsurile preconizate în cadrul acestuia la nivel de raion şi la nivel de instituţie.


În contextul lunarului, la nivel raional se preconizează organizarea dezbaterilor cu managerii, cadrele didactice şi părinţii cu privire la revizuirea cadrului conceptual-normativ referitor la educaţia incluzivă pe dimensiunea Educaţie timpurie, prezentarea pachetului de acte normative privind organizarea educaţiei antepreşcolare, elaborarea proiectului de lege pentru modificarea Codului educaţiei privind asigurarea accesului copiilor la serviciile de educaţie şi îngrijire timpurie pentru copiii cu vârsta (0)2-3 ani etc.


La nivel de instituţie, sunt preconizate mai multe măsuri: activităţi cu copiii şi părinţii privind asigurarea securităţii vieţii copiilor (şedinţe de informare şi consiliere), Ziua uşilor deschise în instituţiile de educaţie timpurie în ultima săptămână a lunii martie, mese rotunde cu părinţii cu genericul „Împărăţia bunelor maniere”, iniţierea procedurii de organizare a concursului instituţional „Cel mai bun teren de joacă şi sport”, concursul sportiv părinţi - copii  „Vesel, curajos, isteţ”, şezătoare cu participarea părinţilor, concursul pentru cel mai ingenios „Ungheraş Naţional” al grupei ş.a. 


Dna Dănilă a încurajat managerii instituţiilor preşcolare să se implice activ, alături de educatori şi părinţi, la realizarea obiectivelor Lunarului, iar activităţile desfăşurate să fie reflectate în presa locală.



Elena Zaițev

3 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco