• Curierul de Hâncești

Membrii comisiei de salubrizare – în penultima şedinţă

Luni, membrii comisiei raionale pentru desfăşurarea Bilunarului de salubrizare şi a concursului „Cea mai verde şi salubră localitate” s-au întrunit în penultima şedinţă înainte de totalizarea concursului şi aprecierea celor mai salubre localităţi ale raionului.

În deschiderea şedinţei, Dumitru Cornei, vicepreşedintele raionului pe agricultură, a specificat că premiile pentru cele trei locuri premiante au rămas la valoarea anului trecut, respectiv, locul I – 4800 lei, locul II – 3600 lei şi locul III – 2300 lei.


„V-aş ruga să vă expuneţi care modalitate de acordare a premiilor ar fi mai indicată – în bani sau, la fel ca anul trecut, procurând de sumele respective utilaje sau unelte agricole?” – a întrebat Dumitru Cornei, la care membrii comisiei au dat prioritate variantei doi.


Membrii comisiei au venit cu propunerea ca, întrucât s-a văzut o implicare foarte responsabilă din partea multor primării, pe locul doi şi trei să fie menţionate nu doar câte una, ci câte două-trei. Astfel, toţi au căzut de acord ca pentru locul întâi să fie premiată o singură primărie, pentru locul doi – două şi pentru locul trei – respectiv trei, mai mici şi mai mari.


După aceasta, şefii echipelor au raportat situaţia din teritoriu, menţionând cele mai meritorii primării. Şeful grupei 1, Vasile Breahnă, reprezentant al Inspecţiei pentru Protecţia Mediului, a evidenţiat primăria Fârlădeni, lăudând administraţia pentru rezultatele foarte frumoase în cadrul bilunarului, precum şi primăriile Fundul Galbenei, Bobeica şi Sărata Galbenei. Ion Sîrbu, şeful Direcţiei Agricultură şi Alimentaţie, şeful grupei 2, a menţionat că membrii grupei s-au deplasat în toate localităţile zonei de care sunt responsabili, constatând că primăriile Mireşti, Obileni şi Nemţeni sunt dintre cele mai curate şi amenajate. Albert Darie, şeful grupei 3, reprezentant al Inspecţiei pentru Protecţia Mediului, a lăudat mai multe primării, şi anume: Secăreni, Boghiceni, Negrea, Bălceana, Mingir şi Cărpineni. Dumitru Cornei a adăugat la localităţile menţionate şi primăria Caracui, unde, din spusele dânsului, se vede o atitudine extraordinară a administraţiei locale, care a întreprins toate măsurile de salubrizare şi amenajare la cel mai înalt nivel.


Comisia a stabilit ca, joi, 23 mai, să efectueze o ultimă deplasare în localităţile menţionate, pentru a identifica primăriile câştigătoare şi cele premiante înainte de a lua o hotărâre definitivă în acest sens.

Elena ZAIŢEV

8 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco