• Curierul de Hâncești

Mihai Eminescu – omagiat prin cântec şi poezie la cei 170 de ani de la naştere


Miercuri, 15 ianuarie, se împlinesc 170 de ani de la nașterea celui mai mare poet național al neamului românesc Mihai Eminescu. Hânceștenii au comemorat prin cântec și poezie amintirea celui care este supranumit „Luceafărul poeziei românești”.



În fața bustului poetului Mihai Eminescu cu flori în mână, s-au adunat oficialitățile orașului Hâncești, oaspeți de onoare din România, elevi și profesori pentru a aduce un omagiu celui mai mare poet și prozator român.

Printre oaspeții de onoare a fost invitat fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, cel care a menționat că a fost martor și părtaș la evenimentul de instalare a bustului lui Eminescu din orașul Hâncești.

„Îmi amintesc cu drag că acum 18 ani, eu împreună cu fostul primar Vasile Colța și fostul președinte de județ pe atunci, Anatolie Chetraru, am adus în Moldova două busturi ale marelui poet. Unul dintre acestea a fost instalat în Cimișlia și unul este în Hâncești. Sunt mândru să ajung și astăzi aici alături de oameni frumoși și binevoitori să ne primească în fiecare an” – au fost urările de bine ale fostului președinte, Mircea Cosma, care s-au încheiat cu un recital de poezie.

Valentina Tonu, șefa Direcției de învățământ Hâncești, a coordonat evenimentul și a adus un cuvânt de omagiu pentru cel care a fost marele poet al ținutului basarabean, Mihai Eminescu.

„Venit spre noi în miez de Ghenar, cu 170 de ani în urmă, Eminescu, acest suflet care și-a încălzit pana la flacăra graiului și a patriotismului predecesorilor săi, a reînvigorat condeiul pe alocuri amorțit al unora și a reacordat lira altora care părea amorțită la unisonul nevoilor timpului” - a menționat Valentina Tonu.

Pentru sfârșitul evenimentului, elevii liceelor „Mihai Eminescu” și „Mihail Sadoveanu” au recitat poezii și au cântat melodiile create după versurile marelui poet.

Reamintim, că Mihai Eminescu s-a stins din viață la 15 iunie 1889.


Maria MUNTEANU

26 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco