• Curierul de Hâncești

„Misiunea unui învăţător este să sădească „flori” în sufletul copiilor…”

Bătrânii noştri învăţători sunt adevărate cuiburi de înţelepciune, oaze de inspiraţie şi de optimism, din povaţa cărora poţi culege acea cumsecădenie de invidiat, acel devotament şi spirit de abnegaţie, caracteristice generaţiei lor, arareori întâlnite în zilele noastre. Un exemplu elocvent de cumsecădenie omenească, de un profesor prin vocaţie am descoperit în s. Şipoteni.


Este vorba despre dna Maria Buza, fostă învăţătoare de clasele primare, astăzi pensionară, care la cei 79 de ani ne-a povestit cu mult entuziasm despre cei peste 30 de ani stagiu de pedagog, după spusele ei, trăiţi frumos alături de copiii satului. 


  „Mi-am început cariera pedagogică în septembrie 1957 în s. Şipoteni, satul meu de baştină, (pe atunci Sperieţi), după absolvirea Şcolii pedagogice de la Călăraşi. Prima mea clasă de a întâia au fost copiii an. 1950, erau toţi aşa frumuşei şi energici – îşi aminteşte cu drag dna Maria, arătându-ne câteva poze îngălbenite de tumultul anilor… Emoţiile au copleşit-o îndeosebi atunci când am rugat-o să-şi aducă aminte de acei copii care au surprins-o prin anumite ştrengării sau surprize în timpul orelor.  „Şi-acum mi-aduc aminte de un băieţel pe nume Ruslan, care era unul dintre cei mai buni din clasă, dar într-o zi mi-a adormit la lecţii… Ştiam că avea un tată foarte violent şi îşi trezea cu noaptea în cap copiii, punându-i la diverse munci, de aceea am spus tuturor copiilor să nu facă gălăgie pentru ca Ruslan să doarmă, şi l-am lăsat 2 ore să-şi împlinească somnul… Veruţa a fost un alt copil care mi-a rămas adânc în suflet, pentru faptul că era foarte timidă… Era o fetiţă din capătul satului, care mai bine de jumătate de an în clasa întâi n-a scos un cuvânt, de fapt nu vorbea cu nimeni, poate doar acasă cu părinţii. Era foarte ascultătoare şi stăruitoare, dar nu vorbea, şi totuşi, prin diferite metode, până la urmă am ajuns la inima ei, încât i se dezlegase graiul, devenind ulterior cele mai bune prietene.” Şi cu elevii mai ştrengari găsea numitor comun, străduind să le îndrepte acel spirit de iniţiativă întru a face lucruri bune. „M-a amuzat mult când într-un an luând clasa I, era acolo un băieţel cu numele Vasilică. Şi atunci când citeam vreun text şi spuneam: „dăm pagina înainte”, el mă întrebă: „Unde în deal?” şi când eu spuneam: „dăm pagina înapoi”, el mă întreba: „unde în vale?” Eu ziceam: „da”- ne povesteşte cu zâmbetul pe buze dna învăţătoare. Multe din aceste istorii ne-a relatat dna Maria, parcă retrăindu-le din nou cu multă dragoste şi pasiune pentru munca de pedagog, care după cum ne-a accentuat dânsa, a fost o vocaţie pentru ea. Şi foştii discipoli îşi aduc aminte cu drag de fosta lor învăţătoare, venindu-i în vizită sau scriindu-i scrisori chiar şi peste ani. „Eu vă spun sincer că pentru mine n-a existat şi nu va exista vreodată un pedagog mai bun ca dumneavoastră. Sunteţi un ideal pentru mine…”- sunt doar câteva rânduri din scrisoarea Polinei Stafii, fostă elevă, (scrisă pe atunci din Petrozavodsk), ce i-a urmat calea devenind un pedagog de succes, astăzi muncind peste hotare. 


  „Poate că eram foarte tânără, dar şi vremurile erau altfel, primii ani de lucru în şcoală, pe când director era dl Dumitru Filimon Poalelungi au fost foarte interesanţi, atractivi chiar, deoarece dumnealui a fost un manager educaţional erudit, creând o atmosferă amicală de lucru, cu schimb de experienţă foarte util pentru cadrele tinere”- ne-a zis nostalgic dna învăţătoare.

  Referindu-se la cazul profesorului de la Buţeni, concediat din cauza unui incident cu un elev, dna Buza ne-a făcut o remarcă, spunând că-i pare rău de cariera unui pedagog ajuns la vârsta de pensionare, care nu a fost apărat de nimeni în atare situaţie. „Copiii întotdeauna au fost la fel şi acum, şi atunci, totul depinde de educaţia ce o primeşte de acasă, adică de la părinţi, cei 7 ani de acasă…”


  În acest context, dna învăţătoare şi-a amintit de vremurile anilor 70-80, specificându-ne mai multe nume ale unor pedagogi profesionişti care fiind aprigi luptători pentru dreptate au avut de suferit din cauza aceasta. „Îmi amintesc foarte bine cu câtă dăruire de sine şi entuziasm lucrau regretaţii pedagogi Eufrosinia Scafaru, profesoară de matematică, Anisia Cotruţă, profesoară de clasele primare, Nicolae Leşanu, profesor de limbi străine, care au plecat din şcoală, vrând-nevrând, fiind incomozi cuiva.” O susţinere deosebită în evoluarea sa ca pedagog, potrivit spuselor ei, dna Buză a avut-o de la Nicolae Botoşanu, fost director de şcoală la Şipoteni (ce a activat mulţi ani în funcţia de director-adjunct) şi soţia lui Zinaida Botoşanu, profesoară de muzică – ambii pedagogi foarte apreciaţi în sat şi raion, care astăzi ca și ea sunt de asemenea la pensia binemeritată. 


   Cu cuvinte de laudă și cu un sentiment de mândrie ne-a vorbit dna învățătoare despre cei 4 copii ai săi, care i-au îndreptățit așteptările, fiind astăzi toți buni specialiști în diverse domenii și oameni gospodari la casele lor – 3 feciori: Nicolae, Ghenadie și Eugen și fiica - Taisia. Se mândrește cu toți deopotrivă, dar mai cu seamă, cu unica fiică Taisia, care i-a urmat calea pedagogiei și Ghenadie, care a devenit medic-chirurg, întocmai cum și-a dorit din copilărie. Cei patru copii i-au dăruit 7 nepoți, care la rândul lor i-au adus pe lume 2 strănepoți.


„Dacă n-aș fi ajuns învățătoare, m-aș fi făcut florăreasă, să sădesc și să cresc flori, care îmi plac foarte mult, ceea ce fac acum la un apus de vârstă... De fapt, misiunea unui pedagog este să sădească în sufletul copilului acele semințe de adevăr, credință, bunătate, înțelepciune, care vor fi  aidoma unor „flori” pentru întreaga lui viață” - ne-a spus dna Buza, regretând undeva în adâncul sufletului că poate prea mult timp a acordat copiilor satului, și mai puțin la ai săi. În timpul liber alinarea îi sunt florile, dar și poeziile, pe care le așterne cu mult dor și pasiune pe hârtie…


  „Dna Maria Buza este acel model de învățător de la sat plin de răbdare, smerenie și dârzenie întruchipată, un adevărat izvor de înțelepciune. Am fost colege timp de 7 ani, dar am rămas prietene pentru o viață, deoarece anume de la ea am învățat să am răbdare, să cred în oameni și să găsesc binele chiar și acolo unde totul e în culori negre” - a declarat pentru CURIER dna Minodora Botoşanu, fostă profesoară de franceză din or. Hânceşti, care și-a revăzut fosta colegă după o despărțire de aproape 6 ani, răvăşind împreună trecutul plin de amintiri frumoase.   



Tatiana Todoseiciuc

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco