• Curierul de Hâncești

"Muzica nu se naşte într-o singură zi..."

La o cafea cu Mihai Florea, profesor de acordeon, Şcoala de Arte Cărpineni: „Muzica nu se naşte într-o singură zi, ci atunci când apar mai multe variante, pe care le treci prin suflet ca printr-o sită şi te opreşti la cea care îţi atinge inima”


-Dle Mihai Florea, sunteţi dirijor de cor şi profesor de acordeon. De unde vine dragostea pentru muzica corală şi pentru instrumente muzicale ca acordeonul?


-Acest instrument muzical minunat, cum este acordeonul, mi-a furat inima încă din copilărie. Imi plăcea foarte mult să cânt cu vocea şi să mă acompaniez, pe post de acordeon servindu-mi un scăunel mic. Pe acele timpuri nu aveam instrument, dar tot am găsit eu o soluţie. Tatăl meu vine dintr-o familie numeroasă cu 8 copii, patru dintre fraţii lui cântând la instrumente muzicale. Acordeon avea fratele lui mai mic, Pintilie. Casele noastre erau amplasate în preajmă, la vreo 15-20 m distanţă. Eu, fiind oaspete des la vărul meu Anatol, fiul lui Pintilie Florea, îl rugam să-mi dea voie măcar să mă uit la acordeonul de model german „Hohner”, care stătea în casa mare, şi eu priveam la el ca la o icoană. În una din zilele calde de vară, vărul meu Anatol a venit cu o propunere pe care am acceptat-o fără să mai stau pe gânduri – când plecau părinţii noştri la muncă, căci plecau dimineaţă tare, tot lucrul pe care-l poruncea moş Pintilie lui Anatol trebuia să-l fac eu, iar el îmi va da acordeoanul până după masă, ca să nu ne prindă cumva părinţii ce făceam în lipsa lor. Locul meu de învăţătură era în gura beciului, ca să nu fiu auzit şi să ajungă la urechea moşului, căci „Hohnerul” era relicva familiei lor. Absolvind 8 clase pe atunci, mi-am pregătit actele ca să intru la şcoala preliminară din Soroca, care azi îi poartă numele maestrului Nicolae Botgros, însă tatăl meu mi-a interzis categoric să studiez muzica. „Tu trebuie să fii medic şi atât” mi-a zis el, muzica nu e o profesie serioasă. După ce am absolvit şcoala medie din Cărpineni, am fost totuşi înmatriculat la Colegiul „Ştefan Neaga” din Chişinău. Aici am făcut cunoştinţă cu acordeonişti de forţă pe acele timpuri, ca Petru Neamţu, Grigore Bodolica, Ion Neniţă, care mi-au insuflat o şi mai mare dragoste faţă de acest instrument. Dar, după un an de studii, am fost înrolat în armata sovietică, timpt de trei ani fiind despărţit de acordeon, care mi-a lipsit foarte mult. Venind din armată, după trei în care nu am mai exersat, nu reuşeam programul pe care-l făceam odată. Intrând în sala mare a Colegiului, am auzit cum cântă corul Colegiului, care m-a frapat cât de frumos cânta pe voci. Atunci am hotărât să mă perfecţionez şi, în final, am absolvit institutul de Arte „G. Musicescu” la dirijat coral, acordeonul rămânând pentru toată viaţa instrumentul inimii mele.


-Pe parcursul activităţii Dvs la Şcoala de Muzică şi, ulterior, la Şcoala de Arte Cărpineni aţi învăţat mulţi discipoli. Cu ce rezultate ale lor vă mândriţi cel mai mult?


-Activitatea mea la Şcoala de Arte este una relativ recentă, în comparaţie cu experienţa celor 20 de ani în calitate de director al Casei de Cultură şi profesor la Şcoala-internat. Corul pe care îl conduceam la Şcoala-internat se plasa pe primele locuri între şcolile internat din republică, aveam şi înscrieri la televiziune. Colaborând cu compozitorul Constantin Rusnac, dumnealui mi-a scris o piesă specială pentru corul de la şcoala internat, care s-a bucurat de mare succes la concursurile republicane. În ceea ce priveşte rezultatele activităţii la Şcoala de Arte, corul nostru a fost prezent la concursurile raionale, unde s-a plasat pe locuri premiante. Aceeaşi prestaţie frumoasă au avut-o şi instrumentiştii noştri, care au dat dovadă de o bună pregătire, fapt ce ne bucură şi pe noi, cei care ne străduim să le cultivăm iubire şi apreciere pentru muzică şi intrumentele muzicale.


-Cât de dornici sunt copiii de azi să studieze muzica? Cum vă străduiţi să le cultivaţi iubire pentru acest gen al artelor?


-Pentru a cultiva iubirea pentru ceea ce este frumos tinerei generaţii, profesorul trebuie să aibă experienţă, răbdare, să depună mult suflet, să transmită din inimă ceea ce doreşte să-i înveţe pe copii, să simtă el însuşi şi să trăiască ceea ce îi învaţă pe alţii. La început copiii doresc să studieze cu mare plăcere şi entuziasm, văzându-i pe alţi copii cum cântă. Atunci ei repede intră în rol, dar numai pentru un anumit timp, deoarece, văzând câtă muncă trebuie să depună, unii dau înapoi, motivând că părinţii sunt cei care au dorit ca ei să facă muzică. Făcând o comparaţie cu anii 85-87, când la examenele de admitere erau câte 12-18 elevi pe un loc, astăzi, cu părere de rău, nu avem de unde să selectăm din cei buni pe cei mai buni. Având în vedere şi progresul tehnologic (telefoane performante, calculatoare etc), care prezintă un interes mai mare pentru copii decât muzica, situaţia este descurajatoare. Altă problemă este şi migraţia în masă a cetăţenilor, astfel încât numărul populaţiei, inclusiv a copiilor care ar dori să studieze muzica, este mereu în scădere. Cu toate acestea, în Şcoala de Arte continuă să se muncească mult, iar rezultatele sunt pe măsură. 


-Cunoaştem faptul că aveţi o frumoasă pasiune – compuneţi muzică, fiind şi compozitorul imnului satului Cărpineni. Cum se naşte muzica Dvs. şi ce doriţi să transmiteţi prin ea?


-Pasiunea de a scrie versuri şi muzică a venit, parcă, de la sine, ca o necesitate a sufletului, şi îmi place mult cânt textul cu melodia se combină armonios. Nu mă consider compozitor, pentru aceasta trebuie să ai studii în domeniu. Eu pot spune despre mine că sunt autor - al textului, melodiei sau lucrării muzicale pentru instrument pe care le compun. Multe dintre lucrările mele sunt difuzate la Radio Pro Mingir şi mă bucur că sunt solicitate de ascultători. Printre ele sunt piesele: „Cu gândul sunt la Cărpineni”, „Aşa-mi spune inimioara”, „Flori pentru mama”, „Lăutare, zi-i”, „Pentru soţie”, „Să cântăm în doi”, iar pentru acordeon – „Studiu (sârba)”, „Vals (Lenuţa)” ş.a. Muzica nu se naşte într-o singură zi, ci atunci când apar mai multe variante, pe care le treci prin suflet ca printr-o sită şi te opreşti la cea care îţi atinge inima. Mă consult cu colegii, aştept propuneri şi „verdicturi” de la compozitori versaţi, precum C. Rusnac, D. Radu, M. Stoianov şi mulţi alţi prieteni cu care colaborez. Fac aceasta de dragul muzicii, nu pentru bani. Din contra, investesc bani proprii în studiouri pentru aranjamente şi fac asta cu drag, pentru a lăsa nişte urme după mine şi pentru a-i bucura pe oamenii care iubesc muzica frumoasă.


-Pentru a promova muzica corală şi instrumentele muzicale, ce măsuri ar fi bine de întreprins la nivel de comună şi raion, precum festivaluri, concursuri, concerte etc?


-Este o întrebare sensibilă, aş spune chiar o problemă care necesită rezolvare stringentă. Din păcate, multor copii din clasele mai mari e târziu să le cultivi interesul pentru artă şi pentru muzică inclusiv, întrucât programul şcolar include obiectul educaţiei muzicale doar până în clasa a opta. Încă din clasele primare nu se acordă atenţia cuvenită orelor de educaţie muzicală, în parte din motiv că în şcoli nu sunt specialişti pregătiţi în acest domeniu şi, în multe cazuri, orele de muzică sunt înlocuite cu oricare alte ore. Atitudinea faţă de acest obiect este una delăsătoare, totuşi, copilului de mic trebuie să-i fie cultivat interesul pentru artă, el trebuie să posede noţiuni de bază din muzică, să cunoască compoziţiile clasice, termenii muzicali care să-i îmbogăţească bagajul de cunoştinţe generale, pentru ca, atunci când obiectul nu va mai fi predat în şcoală, elevul să aibă formată o vizuiune complexă despre muzică, despre compoziţiile de valoare din întreaga lume, or muzica nu cunoaşte bariere şi graniţe, ci este creată pentru a aduce bucurie oamenilor de pretutindeni.


-Şi, în final, care sunt satisfacţiile, dar şi greutăţile întâmpinate în munca nobilă de profesor într-o Şcoală de Arte?


-Dacă ai o profesie pe care o practici fără satisfacţie, ar însemna că nu eşti specialist în domeniul dat, că munceşti doar ca să treacă timpul. Orice muncă, dacă o faci cu dragoste şi cu plăcere, evident că va aduce şi rezultate satisfăcătoare. N-ar fi corect să spun că nu întâmpinăm greutăţi, da, acestea sunt şi trebuie depăşite. Noi ne dăm bine seama că nici copiii nu sunt toţi egali. Sunt copii talentaţi, mai puţin talentaţi şi copii care vin să înveţe deoarece aşa doreşte mama sau tata. Dar rezultate sunt la toţi, chiar şi la cei care fac parte din ultima categorie. Avem o mare satisfacţie – atât profesorul, cât şi elevul – când vedem rezultatele după o perioadă de lucru, chiar dacă la început totul părea complicat sau chiar imposibil!


-Vă mulţumim pentru interviu şi vă dorim realizări frumoase alături de discipolii Dvs!



Elena Zaițev

19 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco