• Curierul de Hâncești

În premieră pe o scenă profesională

Trupa de teatru „Ghioceii” din Mingir – în premieră pe o scenă profesională



Trupa de teatru dramatic „Ghioceii” din Mingir este deja bine cunoscută nu doar în ţară, dar şi peste hotare. De data aceasta, tinerii actori au revenit cu premii de la un festival municipal organizat de tinerii din cadrul Consiliului municipal de tineret, condus de preşedintele consiliului Petru Grecu, unde au avut parte şi de trening-uri, oferite de actori profesionişti din cadrul teatrului „Mihai Eminescu” din Chişinău.


În joia Paştelui, în incinta Filarmonicii de Stat din Chişinău, s-a desfăşurat Festivalul municipal „Ostende”, ajuns la cea de-a doua ediţie. După mai multe teste prealabile, printre care şi un filmuleţ video cu evoluarea trupei vizate, tinerii actori din Mingir au mers pe scena mare a Filarmonicii cu spectacolul „Liola”. Printre participanţi au fost alte 8 colective care îşi fac studiile la licee cu profil teatral în Chişinău. 


„Festivalul s-a desfăşurat timp de patru zile, a specificat Mihai Sîrbu, conducătorul trupei de teatru „Ghioceii”. În prima zi au fost prezentate toate trupele participante, membrii juriului dar şi oaspeţii, printre care mari actori naţionali. Ulterior, am avut parte de trei zile de trening-uri moderate de actorii de la Ceneza Art, Ion Ceşeru, Nicu Ţurcanu şi Daniela Burlaca. Cel mai impresionant a fost faptul că fiecare colectiv şi respectiv fiecare participant a fost implicat în diverse activităţi”.


Scopul acestui festival este de fapt socializarea dintre actorii începători şi cei profesionişti, acumularea de noi cunoştinţe şi experienţe, dar şi formarea unor legături de durată între amatorii de teatru şi actorii profesionişti. Lupta dintre trupele teatrale a fost una crâncenă, întrucât tinerii de la Mingir au concurat cu cei care zilnic studiază teoria teatrală. La final, „Ghioceii” s-au ales cu locul III la etapa evoluării trupelor teatrale şi cu titlul de „Cel mai bun rol masculin”, obţinut de Victor Cotovanu (rolul principal), în cadrul etapei individuale.


„Este prima dată când evoluăm pe o scenă profesională aici, la noi, şi sunt sigur că cineva dintre actorii mei şi-a început cariera de actor anume pe această scenă. Am fost asiguraţi şi cu toate utilajele necesare, fiind scutiţi de necesitatea de a transporta cu noi lumini şi microfoane. Am mai avut parte de o surpriză nemaipomenită, m-am întâlnit cu fosta mea colegă de studii, Angela Ciobanu, actualmente actriţă la teatrul „Mihai Eminescu”. Atât eu cât şi discipolii mei am fost încântaţi de organizare, fapt pentru care le suntem recunoscători reprezentanţilor Consiliului de Tineret şi actorilor din Chişinău”, a spus în încheiere Mihai Sîrbu.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco