• Curierul de Hâncești

Nu vrem senzaţii tari ca în filmul „Taxi”



Îmi aduc aminte o întâmplare, acum câţiva ani, când un taximetrist m-a stropit cu noroi, pe mine şi căruciorul în care era fetiţa mea, mergând cu viteză prin băltoacele de lângă piaţa „Villes”. A văzut că m-a stropit, dar a gonit mai departe, dându-mi de înţeles, aşa din viteză, prin gesturi, că n-are ce face, asta-i situaţia, şi dus a fost. 


De fapt, lipsa de respect din partea taximetriştilor s-a manifestat de-a lungul timpului de mai multe ori, şi nu doar în cazul meu, eu fiind observator la situaţiile din trafic când aceştia încalcă regulile de circulaţie, nu cedează trecerea pietonilor, depăşesc alte mijloace de transport neregulamentar şi nu se opresc la culoarea roşie a semaforului. 


Companiile prestatoare de servicii taxi recrutează de multe ori conducători auto cu puţină experienţă, aceştia ajungând să fie ulterior implicaţi în accidente rutiere. Nu o dată am observat că dânşii circulă cu viteză excesivă chiar şi pe porţiunile de drum foarte aglomerate, cum ar fi strada Chişinăului sau Mihalcea Hâncu, arterele principale ale oraşului Hânceşti. Nu mai vorbesc de traseele din afara oraşului, cum ar fi drumul Hânceşti-Chişinău sau Hânceşti-Lăpuşna. Având în vedere că traseul Hânceşti-Lăpuşna se află în reparaţie de ceva timp, traficul este fluidizat de semafoarele mobile, întrucât porţiunile accidentate sau cele aflate în reparaţie creează dificultăţi în ce priveşte circulaţia mijlocelor de transport.


Normal ar fi ca toate automobilele să respecte culoare roşie sau verde a semafoarelor instalate de drumari, dar, se pare, că aceste reguli nu sunt şi pentru taximetrişti, întrucât de mai multe ori am observat (chiar zilele trecute) că ignoră semaforul şi, în timp ce alţi automobilişti aşteaptă răbdători să se facă verde, taximetriştii (ce-i drept, nu doar ei) merg mai departe, ies la depăşire pe contrasens fiind siguri că nu vor fi sancţionaţi, întrucât pe aceste porţiuni nu prea sunt poliţişti, radare sau camere de filmat.


Aceste situaţii pot duce la tragedii, întrucât ei prestează servicii populaţiei, transportând pasageri a căror viaţă, în asemenea condiţii, este pusă în pericol. Dar chiar dacă în acel moment nu se află nimeni în maşină, în afară de şofer, asemenea manevre, ce sfidează orice regulă, pot conduce la tamponarea automobilelor care circulă regulamentar.


De multe ori mă întreb de ce nu se aplică nişte sancţiuni mai dure conducătorilor auto ce transportă pasageri şi de ce, la angajare, nu sunt înaintate cerinţe mai categorice, care ar face să fie angajaţi şoferi responsabili, cu experienţă, care ar trece anumite teste sau un concurs, nefiind acceptate candidaturile doar pentru simplul fapt că dispun de carnet de conducere.

Azi, din păcate, nu putem fi în siguranţă pe trecerile de pietoni sau chiar pe trotuare, or drumurile, în mare majoritate în stare bună după reparaţie, au devenit adevărate piste de Formula 1 pentru şoferi. Şi dacă unii automobilişti ignoră forţele de ordine şi semafoarele în inima oraşului, ce să mai vorbim de periferii sau trasee naţionale?


Atunci când solicităm un taxi, unica dorinţă este ca acesta să ne ducă în siguranţă la destinaţie. Nu vrem senzaţii tari ca în filmul „Taxi”. Sperăm ca responsabilii din domeniul transporturilor să ia notă de această doleanţă, care, sunt sigură, nu reflectă doar preferinţele mele personale... 



Elena Zaițev

5 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco