• Curierul de Hâncești

Orchestra prezidenţială a vizitat copiii din internatul Cărpineni

Orchestra prezidenţială a cântat pentru copiii din Şcoala internat Cărpineni



Discipolii şcolii internat din c. Cărpineni au avut o surpriză nemaipomenită de Ziua copiilor, o serbare de zile mari cu multă muzică, dansuri, dulciuri, înghețată, baloane și un program show-defile.


Fiind sub patronajul Ministerului Apărării, joia trecută în vizită la copiii plasaţi în instituţie au fost militarii Armatei Naţionale, în frunte cu viceministrul Gheorghe Galbura, care le-au adus în dar un concert susţinut de Orchestra prezidenţială a RM, precum şi orchestra „Doina Armatei”, însoţiţi de câţiva tineri interpreţi din republică. 


„Am organizat sărbătoarea împreună cu copiii satului, într-un anturaj cu  multă muzică şi voie bună, copiii fiind antrenaţi în diverse jocuri distractive, dar şi dansuri, în final, alegându-se cu autografe din partea artiştilor”- ne spune directorul şcolii Tudor Ţenu. În acest context, aş vrea să mulţumesc organizatorilor şi tuturor celor care au contribuit ca sărbătoarea copiilor să fie atât de frumoasă.” Atmosfera de sărbătoare a fost încinsă de interpreţii de muzică uşoară şi populară: Nicolae Paleţ, Cristina Scarlat, Marina Filipovici, Elena Manciu, Iulian Caroche, cu care copiii s-au prins ulterior în horă. 


Chiar a doua zi de la sărbătoare, un grup de 15 copii din orfelinat au plecat în vacanţă pentru toată vara la Roma (Italia), aceştia fiind repartizaţi prin familii italiene. „Este o tradiţie înrădăcinată de ani de zile la noi, copiii noştri plecând în vacanţă în familii din Italia. Alţi patru copii vor avea aceiaşi destinaţie după data de 14 iulie.


Deocamdată, rămân nedeterminaţi 15 copii, şi deoarece nu am vrea ca ei să rămână plasaţi în instituţie întreg sezonul estival, ne adresăm către toţi oamenii de bună credinţă, care şi-ar dori să ia un copil în familia sa, pentru a-i organiza o mini vacanţă. În baza unui acord încheiat cu instituţia şi a unui certificat, eliberat de primăria locală, vizavi de condiţiile de trai ale familiei, copilul poate fi luat temporar în familia respectivă, instituţia, la rândul ei, obligându-se să-i ramburseze acesteia toate cheltuielile pentru alimentaţia copilului” – a specificat dl director.


La moment, în Şcoala internat din c. Cărpineni sunt instituţionalizaţi 47 de copii, (cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani), jumătate dintre aceştia având statut de copii rămaşi fără îngrijirea părintească. 



Tatiana Todoseiciuc

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco