• Curierul de Hâncești

„Orice muncă în interesul unui stat este demnă de respect…”

Interviu cu Valentin Postu, care a activat 20 de ani în domeniul instituţiilor penitenciare, dintre care 5 ani  (în perioada anilor 1996-2001) în calitate de şef al Penitenciarului nr. 7 din Rusca. 


-Dle Postu, dvs. aţi avut norocul de  a activa în  perioada când au avut loc marile schimbări - trecerea de la Colonie de Corectare l-a  Penitenciar, astăzi acestea fiind deja în subordinea Ministerului Justiţiei...


- Da, s-a trecut de la un sistem pur sovietic, pe atunci aproape toate instituțiile de forță erau concentrate la Ministerul de Interne, ca după aceea să încerce Misiunea Organizațiilor Internaţionale de a organiza trecerea în subordinea Ministerului de Justiție, ceea ce este o practică internațională. Lucrul acesta s-a făcut prin concursul diferitor organizații europene şi cu suportul Consiliului Europei, participarea diferitor experţi în domeniu, la care am făcut parte şi noi, ca unica Colonie de deținuți (femei) şi minori (gen feminin), la aceasta adăugându-se şi Casa de Copii - noi născuți în detenție. A fost o experienţă care şi-a dorit multe schimbări, a fost greu, motivul fiind lipsa cadrelor. Mulţi erau pregătiți în diferite instituții de tip sovietic, dar aici trebuia o altă mentalitate şi pregătire. Am fost nevoiți să trimitem angajații la cursuri de specializare la Şcoala Superioară de Poliţie, care pe atunci încă nu avea catedră specială.


-Ce schimbări atunci s-au produs radica¬l  de care azi si¬stemul  penitenciar beneficiază?


-Una din schimbările radicale a fost introducerea serviciului psihologic. O altă prerogativă a fost ridicarea statutului şefului pe lucru educativ şi cadre, fapt care dădea posibilitate acestuia să participe nemijlocit la formarea noilor specialişti şi la realizarea noilor cerințe în educarea colaboratorilor. Sistemul penitenciar a devenit mai transparent prin faptul că au fost deschise pentru prima data „porțile” pentru mass-media. Poate am fost printre primii care am încercat să încheiem legături cu diferite confesiuni religioase, ajungând la consens cu ei ca să  nu concureze între dânşii şi fiecare să  îşi facă misiunea, ceea ce în unele instituții nu prea s-a reușit. 


-Există, totuşi, şi o parte mai puțin plăcută a meseriei. V-aţi confruntat şi cu incidente de-a lungul timpului…


-Evident, că în perioada sovietică, colaboratorii şi sistemul respectiv nu era cunoscut complet, nu se permitea de a da careva informații. Am insistat pe parcurs ca mass-media să aibă acces în penitenciar şi nu numai ca să vadă viața deţinutelor, dar important ca să cunoască şi activitatea colaboratorilor, riscurile, obligaţiile. Era neplăcut la început că încercăm să dovedim la multă lume că şi noi suntem o verigă a societăţii şi merităm să fim cunoscuţi prin faptul că instituţiile penitenciare sunt o parte componentă în stat şi nu poţi sta în umbră şi să ceri de la stat finanţare şi să nu ştie populația pentru ce sunt cheltuiţi banii. 

  Incidente neplăcute se iscau şi atunci când colaboratorii (având acele atribuţii şi mentalitate sovietică) nu doreau să îşi schimbe atitudinea faţă de condamnată. O vedea ca un „număr” sau ca o persoană numărată - să fie spălată, hrănită, îmbrăcată, trezită, culcată şi mai mult nimic. Noi am încercat să înlesnim legăturile sociale cu rudele, ceea ce mai greu ne-a reuşit, deoarece nici societatea nu era gata să reacţioneze la cerinţele unui deţinut, care ar vrea să restabilească legăturile cu rudele. Greu era, că  societatea reacționa dur – „ceea ce ai căutat, acolo ai găsit, ai rămas închis, este treaba ta cum te descurci…” Aceste momente erau foarte dificile, deoarece trebuia să îi mobilizăm şi pe colaboratori ca să urmărească aceste legături prin diferite forme: întrevederi, scrisori sau alte metode legale.


-Ce înseamnă pentru dvs. a fi şef de peniten¬ciar în acea perioad㬠 într-un număr foarte  mare de  angajaţi şi condamnate?


-Perioada de tranziţie de la un mod sovietic la un mod independent a presupus o lipsă aproape totală de finanțare, probleme cu alimentaţia, încălzirea, îmbrăcăminte/încălţăminte, produse de igienă). Eram la nivelul zero și trebuia de căutat diferite soluţii. În acea perioadă, existau peste o mie de condamnate, ceea ce era un număr foarte mare. Totodată, cea mai mare problemă în acea perioadă era lipsa energiei electrice, 17-18 ore fără lumină. Cazangeria nu reuşea să se încălzească pentru a pompa apa prin cămine, lumina se stingea şi eram nevoiți în timp de o săptămână, timp de iarnă, să construim 33 de sobe. Şi, deoarece nu erau finanţe, deţinutele erau antrenate în aprovizionarea cu lemne din pădure, pe care le cărau în spate în condiții de ger, alături de colaboratorii care îi supravegheau. 


-Ce face acuma dl Valentin Postu?


-În primele zile după pensionare, mă trezeam dimineaţa şi zilnic plecam până în centrul satului  până am conştientizat, după o perioadă de timp, că sunt la pensie şi trebuie să îmi caut o ocupație. Da, propuneri au fost de angajare, dar sa fiu sincer am obosit să umblu pe drumuri şi atunci m-am concentrat la familie şi la cei 5 nepoți, aceasta actualmente fiindu-mi ocupația prezentă. 


-Dvs. ca fost angaja¬t cum  apreciaţi ati¬tudinea prezentei `guvernări` de sistem şi de penitenciar?


-Nici astăzi guvernarea nu încearcă să facă o prioritate sistemului penitenciar, care necesită o finanțare strictă, fiindcă nu ai cum să prosperi dacă nu ai finanţare. Din câte observ, nu pot spune că suntem la un nivel de ţară europeană. Adeseori apare problema, de ce noi avem pensia mai mare decât un agricultor etc. Poate pentru faptul că noi avem o meserie foarte severă şi cu mari responsabilităţi. Bunăoară, în perioada anilor 1990-2000, erau peste 20 de deţinute cu diferite forme de  tuberculoză, între timp au apărut şi primii bolnavi de HIV-SIDA. Atunci majoritatea deţinutelor sănătoase s-au răsculat ca să fie un cămin aparte pentru cele bolnave, deşi noi nu dispuneam de încăperi speciale. Cu toate acestea, cu ajutorul colaboratorilor specializați în domeniul medical am depăşit acele probleme. Schimbările care au apărut în ultimul timp în domeniul penitenciar duce la ideea că oamenii de rând vor înţelege de ce salariile şi pensia persoanelor din acest sistem este mai mare. 


-La împlinirea celor  20 de ani de la constituirea Sistemului Penitenciar din R. Moldova, ce mesaj de felicitare aţi ad¬resa colegilor din acest sistem?


-Da, s-a stabilit că „Ziua colaboratorului sistemului penitenciar” se va consemna anual în a treia sâmbătă a lunii decembrie. Cu această ocazie, vin cu cuvinte de bine pentru toți colaboratorii care activează în sistemul instituţiilor penitenciare, pentru toţi pensionarii şi veteranii. În primul rând, le doresc sănătate şi fericire la fiecare. Şi să ştiţi, că orice muncă în interesul unui stat este demnă de respect. La mulți ani şi sănătate!


-Vă mulţumim pentru interviu.



Cristina Vicol

Masterandă USM

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco