• Curierul de Hâncești

Patricia Moraru – olimpica pasionată de ştiinţele exacte


Patricia Moraru este elevă în clasa a IX-a la LT„M. Sadoveanu” din mun. Hânceşti şi este pasionată de ştiinţele exacte – matematică, biologie şi chimie. În sesiunea curentă a concursurilor raionale pe discipline, Patricia s-a plasat pe locul I atât la matematică, cât şi la biologie şi chimie. Toate aceste rezultate, susţine adolescenta, se dau cu muncă asiduă şi iubire de carte.

Şi în anul trecut de studii, Patricia a participat la olimpiadele raionale la matematică şi ştiinţe, la prima disciplină plasându-se în fruntea clasamentului, iar la a doua – pe locul secund. Pentru performaţele realizate, Patricia s-a învredicit de titlul „Promotor consecvent al imaginii raionului” în cadrul Galei Laureaţilor ediţia 2019.

„Mereu am fost pasionată de ştiinţele exacte şi urmează ca, după finalizarea ciclului gimnazial, să fac liceul la profilul real” – ne împărtăşeşte din planurile de viitor Patricia. Mai mult, adolescenta spune că şi-ar dori să devină programator, la fel ca sora sa mai mare, Felicia, sau medic, ca mama şi bunelul. „Încă nu m-am decis, dar mai am timp să mă gândesc la asta” – susţine Patricia.

Pe lângă preocupările specifice unui elev silitor şi responsabil, Patricia are o predilecţie aparte pentru muzică. Ea a bsolvit Şcoala de Arte „Timotei Bătrânu” la clasa canto, iar acum studiază chitara. De asemenea, o altă mare pasiune este lectura. „Îmi place foarte mult să citesc. Am o bibliotecă impunătoare acasă, o parte moştenită de la părinţi şi sora mea, altă parte cumpărată din librării. Îmi place să cumpăr cărţi şi să le păstrez în biblioteca personală. Un rol semnificativ în cultivarea iubirii pentru lectură l-a jucat bunica mea, Zinaida, fostă profesoară de istorie, alături de care am petrecut mult timp în copilărie. Ea m-a motivat să citesc de mică, şi desigur o influenţă a avut şi sora mea, Felicia, o adevărată devoratoare de cărţi” – ne povesteşte Patricia.

Dacă ne întoarcem la rezultatele excelente din cadrul olimpiadelor şcolare raionale, Patricia ne-a mărturisit că a depus multă muncă pe parcursul anilor de studii, or, nu poţi avea rezultate dacă te pregăteşti pentru aceste concursuri doar cu o lună înainte de desfăşurarea acestora. „O importanţă majoră a avut baza pusă anul trecut la olimpiada de ştiinţe, care încorporează în sine cunoştinţe din toate aceste trei domenii, în mod special biologie şi chimie, pentru care m-am pregătit temeinic” – spune eleva, care a reuşit să reprezinte raionul la etapa republicană doar la matematică, olimpiadele la biologie şi chimie fiind amânate pentru o perioadă nedeterminată din cauza situaţiei legate de pandemia de roronavirus.

„Familia este cea care m-a susţinut mereu şi m-a încurajat să înregistrez performanţe, fapt pentru care îi mulţumesc foarte mult. De mică mi-au spus să fiu tare şi să merg înainte, să depăşesc obstacolele, oricât de dificile ar fi, şi eu merg prin viaţă ţinând cont de aceste îndemnuri” – ne spune în încheiere Patricia, venind cu un îndemn pentru toţi tinerii să persevereze în lucrurile frumoase. Cu un mesaj deosebit de felicitare pentru rezultatele înregistrate la olimpiade, a venit şi bunelul Patriciei, Valentin Starinschi, care ne-a spus că se mândreşte cu nepoata sa şi îi doreşte mult succes în continuare!

Elena ZAIŢEV

242 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco