• Curierul de Hâncești

Persoana pe care o omorâse îi apărea în vis



S-a predat poliției după ce persoana pe care o omorâse îi apărea în vis

Un locuitor al capitalei a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru că l-a omorât în bătaie pe un coleg de muncă.


Potrivit Procuraturii din Hânceşti, în martie 2016, inculpatul, aflându-se pe teritoriul unei stâne din satul Logăneşti la care muncea şi fiind sub influenţa alcoolului, s-a luat la ceartă cu un coleg. Agresorul a lovit victima cu o bâtă, iar în urma leziunilor cauzate, aceasta a decedat la scurt timp în spital. 


În cadrul acţiunilor de urmărire penală, procurorii au luat în calcul mai multe versiuni ale celor întâmplate, inclusiv cea bazată pe declaraţiile unui martor, precum că victima ar fi căzut de la înălţime. Versiunea dată a fost confirmată şi de medicii legişti, care au concluzionat că leziunile cauzate victimei ar fi putut fi rezultatul căderii de la înălţime.


Procurorii au insistat însă pe versiunea omorului, iar la scurt timp inculpatul s-a prezentat benevol oamenilor legii, autodenunţându-se, motivând că „decedatul îi apare în somn şi nu mai poate trăi cu astfel de povară”. 


Pentru comiterea infracţiunii, inculpatul, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la 12 ani de detenţie în penitenciar de tip închis.

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco