• Curierul de Hâncești

„Pete albe care necesită să fie developate”

La o cafea cu Constantin Mitachi, scriitor, preşedintele Organizaţiei  pensionarilor din or. Hânceşti


„În istoria noastră încă mai sunt multe pete albe care necesită să fie developate”


-Dle Mitachi, în calitate de preşedinte al Organizaţiei pensionarilor cunoaşteţi foarte bine problemele cu care se confruntă această categorie în or. Hânceşti. De ce ar avea nevoie bătrânii pentru o viaţă mai uşoară?


-Da, ocupându-mă de soarta acestei pături aproape două decenii, aici în or. Hânceşti, evident că nu aş putea să nu cunosc problemele cu care se confruntă toate categoriile de pensionari. Având în vedere că anume această pătură vulnerabilă a societăţii se foloseşte cel mai des de serviciile medicale şi are cel mai mult nevoie de medicamente şi produse pentru o alimentaţie specială, cu regret, pensiile lor nu le pot acoperi aceste necesităţi. Consider strict necesar de a relua proiectul cândva implementat de Centrul de sprijin al păturilor social-vulnerabile „Sfinţii Constantin şi Elena”, pe care am fondat-o în 1999 în or. Hânceşti, care a acordat la timpul său sprijin şi ajutor umanitar, fără alte susţineri din afară, la mii de nevoiaşi, chiar şi din raioanele vecine. Având în vedere situaţia economico-financiară actuală a R. Moldova, consider că acest proiect social ar putea fi de folos nu numai acestei pături vulnerabile, ci ar sprijini şi statul ca atare, micşorând considerabil contribuţia financiară în susţinerea bătrânilor. Odată cu venirea mea în această funcţie, cu regret, în R. Moldova, se agravase criza politică şi, implicit, criza economică, se schimbau miniştrii unul după altul, astfel încât relansarea proiectului a devenit practic imposibilă. Acum situaţia s-a stabilizat cât de cât şi ne punem speranţa în conducerea locală de a ne susţine şi a ne ajuta în implementarea proiectului nostru. Deci, o farmacie şi un magazin alimentar non-profit, dar şi un centru de colectare a ajutorului umanitar ar uşura soarta multor pensionari.


-Pe lângă activitatea obştească, mai trudiţi în ale scrisului. Povestiţi-ne despre cele două cărţi care au ieşit de sub tipar sub semnătura Dvs. – „Veacuri de calvar” şi „Tartorii roşii”... Despre ce sunt şi cu cine aţi colaborat la editarea lor?


-Da, într-adevăr, de mai multă vreme îmi exersez latura scriitoriei. Apariţia cărţilor menţionate de Dvs., a căror lansare a avut loc la Biblioteca de Carte Românească din or. Hânceşti, sunt rezultatul unei munci deloc uşoare şi chiar riscante a mai multor ani de cercetare. Or, aceste două cărţi nominalizate sunt, de fapt, în felul lor, documentare, care au necesitat studierea arhivelor, un proces deloc uşor în R. Moldova, mai ales cu ani în urmă, dar şi întâlniri cu personajele descrise. Vorbind despre soarta plină de suferinţă a copilaşilor nevinovaţi în faţa regimului, atât a micuţului martir Nicuşor, cât şi a micilor prizonieri, am demonstrat cruzimea ocupanţilor sovietici. E greu de imaginat, dar faptele rămân fapte... Un mare impuls iniţial mi l-a dat scriitorul român Isidor Doctoreanu, care, aflând şi despre soarta mea, m-a convins că nu face să mai tărăgănez în elucidarea unor evenimente care neapărat trebuie să fie cunoscute în literatura istorico-beletristică.


-În aceste cărţi scoateţi la iveală atrocităţile regimului bolşevic, deportările în masă etc. Dvs. sau familia Dvs. aţi avut de suferit în urma acestui regim?


-În R. Moldova nu există vreo persoană care să nu suferit şi care suferă acum, chiar dacă nu-i conştientă de acest fapt, în urma atrocităţilor diabolice ale regimului bolşevic. Or, până astăzi noi toţi încă suntem rupţi de la sânul Patriei-Mamă. Dacă nu am fi trecut prin acele suferinţe, astăzi probabil nu mai plecam în lumea mare pentru a supravieţui, pentru că am fi trăit şi noi ca acolo. Ceea ce ţine de deportările în masă, în istoria noastră încă mai sunt multe pete albe care necesită să fie developate. Eu m-am născut într-o familie de ţărani activişti în organizaţia antisovietică „Mişcarea revanşistă”, din care şi eu ulterior am făcut parte, fapt pentru care am fost persecutat. La botez, părinţii mi-au pus numele Tit, aceasta stârnind un val de nenorocire asupra familiei mele, întrucât considerau că mi-au pus numele în cinstea lui Iosif  Tito, conducător al Iugoslaviei, care nu se supunea Kremlinului. Pentru aceasta părinţii mei au fost învinuiţi de antisovietism şi urmau să fie deportaţi. După o perioadă de timp, familia împreună cu rudele, pentru a scăpa de învinuirile „cekiştilor”, au înscenat înmormântarea mea. Şi acum am mormânt în s. Haragâş, r. Cantemir... Într-adevăr, părinţii mei şi eu am suferit enorm în acest regim, după cum reiese şi din cele două cărţi, unde am înserat câteva episoade ale acelei perioade, însă detalii concrete veţi afla în cărţile următoare.


-Ştiu că acum lucraţi asupra unei lucrări de amploare, care se va numi „Jugul de fier”, dar şi asupra altei lucrări, „Dor de fericire”. Bănuiesc că e o continuare a aceleiaşi teme...


-Aveţi dreptate. Lucrez asupra acestor cărţi şi nu numai asupra acestora, lucrări care vor continua tema suferinţelor provocate de tartorii roşii ai comunismului. Dacă aş reuşi printre rândurile mele să conving barem câţiva urmaşi cine ne este fratele adevărat şi cine ne este duşmanul dintotdeauna, înseamnă că nu în zadar m-am străduit... Cartea „Dor de fericire” este o proză lirică. Sper că şi aceste două cărţi să fie tot atât de bine primite ca şi celelalte...


-S-au scris multe cărţi la acest subiect şi totuşi sunt încă multe de spus. Nu sunt destul de conştientizaţi oamenii despre trecutul nu prea îndepărtat care a marcat întreaga Uniune Sovietică şi, implicit, ţara noastră?


-Multe episoade din acest trecut sunt încă ascunse cu grijă prin arhivele KGB-ului, iar o bună parte, din păcate, au fost distruse, cu precădere cele din ultimii ani ai URSS. Şi aceasta din două motive – pentru a ascunde adevărul despre existenţa lagărelor politice din ultima perioadă a existenţei URSS şi pentru a nu „provoca răzbunări interkaghebiste”. Deci, este de datoria noastră să scoatem la lumină evenimente care am dori să nu se mai repete niciodată, pentru a conştientiza şi responsabiliza tânăra generaţie vizavi de aceste orori.


-Deţineţi documente de arhivă şi referitor la veteranii celui de-al Doilea Război Mondial din raionul nostru. Cercetarea acestor acte presupune o muncă titanică...


-De fapt, eu deţin documente de arhivă referitoare la toţi veteranii celui de-al Doilea Război Mondial ai Armatei Române, dar şi referitoare la foştii deportaţi şi deţinuţi politici. Acesta este rezultatul muncii mele mai mult de două decenii. Cel mai greu a fost în anii 1968-69, atunci când căutam prin sate şi oraşe în taină, colectând date despre foşti deportaţi, deţinuţi politici şi ostaşi ai Armatei Române. Eram la început un grup de 8 persoane, eu fiind cel mai tânăr. Când grupul a crescut, a fost mai uşor, dar au fost şi trădători, şi bătăi... Nu ştiam la cine nimeream, de aceea de obicei le spuneam că noi căutăm urmele părinţilor sau ale buneilor noştri. Când vedeam că e om de treabă, îl „încercam” cu vorba în două-trei cuvinte. Peste ceva timp ne întorceam şi-i spuneam că am găsit pe cine căutam şi aceia îl cunosc, au fost împreună sau vecini cu lagărele gulagului. Pas cu pas am cuprins toată Moldova. Am format în toate localităţile Gărzi de Autosalvare, evident strict secrete, şi nu ne numeam pe nume. Le duceam foi volante şi informaţii despre organizaţia noastră naţional-revanşistă. Imaginaţi-vă cât de greu şi de periculos era... Veţi citi cartea „Jugul de fier” şi veţi afla mai multe detalii. În anii de după căderea URSS-ului, datele au fost verificate în arhivele României şi R. Moldova. Consider că nu e corect ca memoria acestor oameni să fie pe nedrept uitată, oricum va veni timpul când numele lor vor fi scoase din anonimat, deci, trebuie de început cu selectarea documentelor ce atestă identitatea lor.


-Sunteţi pasionat de carte în aşa măsură încât acasă aveţi o adevărată bibliotecă cu exemplare unice. Ce cărţi rare deţineţi şi de unde le aveţi?


- Între cele mai vechi cărţi din biblioteca mea se numără „Porţile Romei”, în italiană, editată în 1932, „Hematologie clinică, din 1935, rămasă de la bunica mea, care era tehnolog în producerea medicamentelor, şi „Boli contagioase”, editată în 1947. Am muncit o perioadă peste hotare de unde am procurat mai multe cărţi care mi s-au părut de mare importanţă şi pe care ştiam că nu le voi găsi în R. Moldova. Conştientizând valoarea lor, unii cunoscuţi şi cointeresaţi mi-au trecut pragul pentru a le cerceta. Evident, biblioteca mea deţine multe cărţi de valoare, unele de o vechime deosebită, pe care le consider un adevărat tezaur, în mod special cărţile aduse din străinătate, care sunt ilustrate cu fotografii din Gulag-ul URSS şi de pe câmpul de luptă în ambele războaie mondiale, cum este antologia ilustrată „Gulag” în limba italiană, cărţi însoţite de CD-uri, istoria comunismului, fascismului şi nazismului, dar şi despre Războiul Rece şi alte perioade din istorie. Vă invit şi pe Dvs. să le citiţi şi să le cercetaţi!


-Vă mulţimim pentru discuţia captivantă!

10 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco