• Curierul de Hâncești

Poşetele croşetate – un hobby transformat într-o mică afacere

Stela Isac din mun. Hânceşti are o pasiune inedită – croşetează gentuţe şi poşete. Accesoriile hand made sunt în mare trend în ultima vreme, astfel încât doamnele şi domnişoarele care doresc să spargă tiparele optează mai nou pentru o geantă croşetată, cu atât mai mult că pot alege dintr-o diversitate mare de culori.

„Spre marea mea bucurie, fac parte dintr-o generaţie cu o copilărie fericită. Mereu am fost antrenată în activităţi interesante, cum ar fi cercurile pe interese şi secţiile sportive. Unul din cercurile pe care le-am frecventat a fost „Mâini dibace”, încă de atunci am învăţat să brodez şi să croşetez. Primele mele lucrări au fost un covoraş croşetat şi nişte perdeluţe la geam. Am avut toată susţinerea din partea mamei şi a bunicii, pentru că acel covoraş bunica l-a aşternut la ea în casă, iar perdeluţele mama le-a atârnat la uşa de la intrarea în casa noastră” – îşi aminteşte de pasiunile copilăriei protagonista noastră.

Anii au trecut şi dorinţa de a confecţiona ceva deosebit s-a materializat atunci când a descoperit pe reţelele de socializare diverse lucrări croşetate cu multă măiestrie, care îţi furau şi ochii, dar şi inima. „Imediat mi-a venit ideea de a croşeta poşete şi gentuţe pentru dame. Chiar eram curioasă ce va ieşi! Dar eram convinsă că, dacă depui dragoste atunci când realizezi o lucrare şi faci acest lucru cu plăcere, îţi reuşeşte mai bine decât te aştepţi. Aşa a fost creată prima poşetă. Văzând rezultatul muncii mele, am simţit o senzaţie atât de plăcută, încât m-am lăsat cucerită de acest hobby pentru totdeauna!” - ne povesteşte tânăra creatoare.

La confecţionarea poşetelor, Stela foloseşte fir tricotat 100% bumbac. „Pentru a obţine un lucru de calitate, materia primă trebuie să fie corespunzătoare” – menţionează Stela.

Pentru a realiza o piesă, Stela dedică de la opt ore până la două zile de muncă, în dependenţă de model şi mărime, surse de inspiraţie, după cum ne mărturiseşte, servindu-i femeile cu personalitate care îi poartă poşetele, natura în splendoarea sa plină de culoare, dar şi unele modele de pe internet. La moment, colecţia Stelei numără 25 de gentuţe, în diverse culori – de la culori pastelate, precum roz pudrat şi albastru azuriu, până la verde, roşu, galben şi clasicul negru.

„Îmi promovez lucrările pe reţelele de socializare şi am fost foarte entuziasmată când am postat primele lucrări şi am primit multe aprecieri şi încurajări, dar şi primele comenzi. Atunci am realizat că pasiunea mea se transformă într-o mică afacere. Clientele mele sunt femeile pasionate de lucrul manual, doamnele stilate, care doresc să poarte piese unicat sau care doresc să facă un cadou personalizat cuiva drag” – ne spune pe finalul discuţiei Stela Isac.

Îi dorim tinerei creatoare multă inspiraţie şi cliente care să-i poarte poşetele cu drag, asortându-şi ţinutele în funcţie de acestea


Elena ZAIŢEV

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco