• Curierul de Hâncești

Practică Taekwon-Do, predă lecţii de viaţă şi face voluntariat

Marica Sofianu, originară din c. Lăpușna, practică Taekwon-Do de 17 ani, iar de mai mulți ani activează în calitate de instructor în cadrul Clubului „Stolas Leukas”, având o experiență de 15 ani în calitate de antrenor. Pentru a cunoaște mai multe despre sportivă, am realizat un interviu.


-De la ce vârstă ai început să practici Taekwon-Do?


-Pe când eram la școala din s. Lăpușna am început să practic Taekwon-Do cu instructorul Vasile Filat. Dânsul a fost cel care a investit în noi ca echipă și care ne-a învățat că cea mai mare valoare este dragostea față de aproapele nostru.


-Știm că ești implicată în multe proiecte, care sunt acestea și cum îți reușește să combini toate aceste activități?


-Da, sunt și participantă la mai multe proiecte "Dragostea Adevărată Așteaptă" şi  "Dreptul la Viață", inițiate de Asociația "Pentru Familie". Predăm adolescenților și tinerilor aceste lecții și îi îndemnăm la un mod de trai mai curat şi mai cinstit. Totodată, în vacanțele scurte și în vacanța de vară sunt implicată în organizarea taberelor pentru copii și adolescenți cu diferite activități pentru ei, acesta fiind un proiect de voluntariat. Pentru mine este important să pot să fac ceva pentru copii și anume să-i învăţ să posede aşa calităţi precum: respectul şi dragostea de oameni, dăruirea de sine, acesta fiind și motivul care mă face puternică.


-Revenind la Taekwon-Do, care sunt performanţele sportive în acest domeniu? 


-Sunt multiplă Campioană Națională. În 2009 am participat la Campionatul Euro-Asiatic, iar de la Campionatul petrecut la Kazakhstan m-am reîntors cu  2 medalii de aur și o medalie de bronz. În 2010 și 2014 am participat la Campionatul Euro-Asiatic din Cipru, unde am obținut 4 medalii de argint și 4 medalii de bronz. Urmează Campionatul European în 2013, medalie de aur și medalie de bronz. Ceva mai târziu, am participat şi la Campionatul Mondial din Coreea de Nord. Datorită acestor performanţe astăzi conduc un grup de fete, pe care le antrenez la Taekwon-Do în orașul Chișinău, și alt grup în orașul Șoldănești, s. Mihuleni. Elevele mele deja se bucură de succes la ultimele două competiții organizate de Clubul „Stolas Leukas”, unde au obţinut  locuri de frunte. Pe lângă toate acestea, mai sunt și instructor de fitness. Aș dori să menționez și faptul că, prin intermediul sportului pe care îl practic, am participat la „Moldova are Talent” în 2013 și „Românii au Talent” în 2014.


-Ce te mai leagă astăzi de satul tău de baștină, Lăpușna?


-Mă leagă absolut totul..., acolo am copilărit, acolo am început să mă antrenez la taekwon-do, acolo sunt părinții mei și de fiecare dată mă întorc cu drag la el.


-Și pe  final, vreau să ne spui care a fost ultima ta realizare?


-Ultima mare realizare este că am fost cerută în căsătorie de un campion, Ion Ilescu! 



Lilia Strelciuc

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco