• Curierul de Hâncești

Primarii - deranjaţi că au rămas fără de poliţişti de sector, la care ar putea să apeleze non-stop



Guvernul a reanimat tradiţia constituită deja de câţiva ani – vizita unui membru al executivului în teritoriu, pentru a se întâlni cu conducerea raionului, dar şi reprezentanţii diverselor servicii, pentru informarea, dar şi luarea la control a problemelor actuale din societate. La începutul acestei săptămâni, în sala mare de şedinţe a Consiliului raional a avut loc întrunirea reprezentantului Guvernului, Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) Ianuş Erhan, cu reprezentanţii administraţiei publice locale de nivelul I şi II, precum şi cu reprezentanţii serviciilor descentralizate şi desconcentrate ale raionului Hânceşti.


Şedinţa cu membrul Guvernului a decurs într-o atmosferă lucrativă, în discuţie fiind puse diverse probleme ce ţin de activitatea organelor de poliţie, inclusiv secţiilor de poliţie din teritoriu, conlucrarea acestora cu administraţiile publice locale, precum şi alte chestiuni din sfera de educaţie şi sănătate, cele mai multe întrebări, dar şi propuneri, venind Din partea primarilor prezenţi la şedinţă. Deoarece nu toate mandatele de primar au fost încă validate, la şedinţă au fost prezenţi doar jumătate din primarii aleşi, aceştia venind cu o sumedenie de întrebări, dar şi nemulţumiri vizavi de reforma sistemului poliţienesc, care i-a lipsit de poliţiştii de sector în teritoriile sale, reformă care evident a dus şi la o lipsă totală de conlucrare cu administraţiile publice locale de nivelul II. Revoltaţi la acest subiect s-au arătat primarii aleşi: Mihail Lozovoi, primar de Sărata Galbenă, Toma Didilica, primar al s.Fundul Galbenei, Nicolae Moroz, primar de Şipoteni, Simion Cichirca, primar de Ivanovca, dar şi Vladimir Ciaglei, primar interimar de Hânceşti, ş.a. „Ca să găsesc un poliţist după orele 17.00, în cazul în care se întâmplă ceva în localitate, eu trebuie să apelez la serviciul 112, deoarece la cele 8 sate avem doar 2 poliţişti de sector, care evident că nu reuşesc să rezolve toate cazurile şi infracţiunile înregistrate, îndeosebi în orele nocturne. Eu cred, că normal ar fi dacă pentru comunele mai mari, de genul Sărata Galbenă, s-ar numi un poliţist de sector, stabilit în localitate, cu care primăria ar conlucra împreună la diminuarea diverselor infracţiuni” – a remarcat primarul ales al c. Sărata Galbenă, Mihail Lozovoi. „Ar fi foarte bine dacă am avea câte un poliţist de sector în fiecare sat, ca înainte” – a specificat şi primarul ales de locuitorii s. Şipoteni, Nicolae Moroz. Deranjat de lipsa conlucrării poliţiei cu administraţiile publice locale s-a arătat şi primarul interimar al mun. Hânceşti, Vladimir Ciaglei, care a accentuat că se cere o nouă reformă în sistemul respectiv, pentru ca populaţia să se simtă mai protejată, poliţiştii de sector dovedind mult mai multă implicare şi responsabilitate pentru sectorul încredinţat. „Pe vremuri, poliţistul de sector era mult mai informat şi responsabil de sectorul care îl avea, ştiind fiecare familie, fiecare gospodărie, dar şi persoanele capabile de anumite infracţiuni, luate la evidenţă, pentru a se lucra cu acestea. Acum, eu spre exemplu, deşi sunt într-o funcţie publică de ceva timp, nu cunosc nici măcar poliţistul de sector de pe strada mea… Greşeala ministerului este, în primul rând, că poliţiştilor li s-au dat ranguri înalte, dar nu şi obligaţiuni şi cerinţe… ”

Ianuş Erhan a recunoscut că reforma în activitatea poliţienească a fost una nu chiar bine gândită, de aceea la moment se lucrează asupra unor noi modificări. „De luna viitoare, în câteva raioane pilot din republică, (în raionul Hânceşti, începând cu anul viitor) vor fi implementate nişte reforme în activitatea poliţiei, şi anume va fi dublat numărul de angajaţi în sectoarele de poliţie în teritoriu, va fi introdus serviciul de patrulare 24/24 de ore în localităţile predispuse unor anumite infracţiuni, crime, etc., se va lucra şi la capitolul dotarea secţiilor şi echiparea colaboratorilor de poliţie”- a specificat dl secretar de stat, deşi a mai recunoscut că astăzi este foarte dificil să-i motivezi pe poliţişti să rămână să activeze în sistemul respectiv, numărul acestora fiind în scădere din an în an, precum arată şi statistica universităţilor de profil.

În cadrul aceleiaşi întruniri, primarii au venit şi cu unele propuneri pentru Guvern, să acorde un spor la salariu lucrătorilor medicali care activează în instituţiile medicale din sate, în dependenţă de amplasarea localităţii rurale, motivându-i astfel să rămână să lucreze în satele mai îndepărtate de centrul raional sau capitală. Tatiana Buruiană, primar ales la Mereşeni, a abordat problema persoanelor cu dizabilităţi, şi anume cu dereglări psihice. „Avem câteva persoane de acest gen, care periodic fac probleme în localitate, şi cel mai grav este că aceştia pot fi transportate într-o anumită instituţie specializată doar cu acordul acestora şi doar pentru câteva zile. În rest, noi trebuie să fim permanent cu ochii pe ei, deoarece aceste persoane prezintă un pericol pentru societate.” Cu o soluţie la această problemă, potrivit preşedintelui raionului Anatolie Chetraru, vine Ministerul Sănătăţii, care a dispus ca în Spitalul raional Hânceşti să fie revitalizată şi deschisă o secţie de boli psihice. „Această secţie îşi va începe activitatea începând cu anul viitor, având posibilitatea să internăm astfel de pacienţi” – a remarcat Chetraru.

Şi deşi membrul Guvernului a fost un reprezentant al MAI, reprezentanţii subdiviziunilor acestui minister - Inspectoratul de Poliţie, Serviciul de pompieri, serviciul de frontieră, nu au avut nici o întrebare către Ianuş Erhan, neimplicându-se deloc în problemele abordate.


Tatiana TODOSEICIUC

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco