• Curierul de Hâncești

Radu Şerban – cel mai bun atacant al voleiului autohton

Radu Şerban are doar 24 de ani, însă a fost desemnat deja cu titlul de  „cel mai bun atacant” în cadrul Campionatului Republicii Moldova la volei.


Radu Şerban este din oraşul Hânceşti, actualmente studiază la Universitatea de Stat, Educaţie Fizică şi Sport (USEFS). Performanţele sale însă au ajuns să fie cunoscute de toată ţara datorită tehnicii de atac cu care a impresionat publicul.


  „Sunt în anul 5 de studii, cu toate acestea mai lucrez antrenor de volei în cadrul Şcolii Sportive Raionale din or. Hânceşti. Anul acesta am jucat pentru echipa „Speranţa” din or. Vulcăneşti (Găgăuzia), ocupând locul I în Campionatul Republicii Moldova - Liga 1. Tot în cadrul acestui campionat am obţinut titlul de „cel mai bun atacant”- povesteşte tânărul sportiv.


  Dânsul a mai spus că este mulţumit de activitatea sa în cadrul Şcolii Sportive din or. Hânceşti întrucât are parte de o experienţă bogată, are rezultate performante cu elevii săi care s-au plasat de fiecare dată pe locuri de frunte în campionatele atât raionale cât şi la nivel de ţară. 

„Şcoala Sportivă raională este mândră de succesele lui Radu pentru că acesta este un sportiv de performanţă cu un viitor de succes. Secretul reuşitelor lui este munca asiduă zi de zi”- a specificat Igor Untilă, directorul Şcolii Sportive Hânceşti.


  Menţionăm că după absolvirea facultăţii, Radu Şerban va rămâne antrenor în oraşul său de baştină, pentru a cuceri noi orizonturi împreună cu elevii săi.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco