• Curierul de Hâncești

Singur în faţa resemnării

Ion Şerepera este un bătrân pensionar care la vârsta de 86 de ani este lăsat să-şi ducă povara anilor în singurătate. Deşi are 4 copii, azi abia de-i mai calcă cineva pragul. Aproape desculţ şi cu nişte surcele în loc de lemne pe timp rece de iarnă, moş Ion îşi împărtăşeşte grijile doar căţelului din curte şi celor câteva găini pe care nici măcar nu are cu ce le hrăni. 


„Dacă nu ai noroc de la naştere, degeaba cauţi să-l ai la bătrâneţe…”

Moş Ion Şerepera este originar din c. Sărata Galbenă, unde a crescut, a învăţat şi o vreme a muncit. Mereu a visat la meseria de tractorist şi visul era aproape de realizare când pe tatăl său l-au luat pe front.


„Erau anii 40, se începea războiul şi tata nu avea încotro, a mers pe câmpul de luptă. Multe lacrimi a mai vărsat mama, biata de ea. Era să mă ia şi pe mine la război, dar nu aveam vârsta, mai rămânea un an până la majorat, ne povesteşte cu voce tremurândă bătrânul. Şi dacă nu ai noroc de la naştere, degeaba mai cauţi să-l ai la bătrâneţe, că nu am dus-o deloc uşor. Era greu pe vremuri, avea o bucată de pâine pe masă numai cel care muncea. Când a venit vremea armatei, pe mine nu m-au luat ca pe toţi ceilalţi, toamna, ci în primăvară. Astfel, am slujit la Odessa 3 ani şi 8 luni, când de fapt trebuia să îndeplinesc serviciul militar doar trei ani. Ne puneau să muncim în mine de cărbune şi nu puteam trece indiferent pe lângă un „tovarăş” care avea nevoie de ajutor.” 


Pentru că i-a plăcut să muncească şi-a realizat visul de a deveni tractorist şi a lucrat ani buni după specialitate în c. Cărpineni.


„Fratele meu era mecanic la o întreprindere de pe vremuri şi nu puteam să refuz să lucrez tractorist anume acolo, deşi, lucram uneori 24/24 şi angajatorul mereu spunea că dacă nu suntem de acord cu condiţiile de muncă oferite (sau lipsa acestora), putem pleca”- a spus moşul.

Cu toate acestea, a fost un muncitor responsabil şi când era o misiune mai importantă sau mai complicată de executat, cel căruia i se acorda maximă încredere era Ion Şerepera. 

„Am lucrat şi după pensie”- a ţinut să specifice bătrânul.


„Fiecare copil are deja cuibul său”


A trăit o viaţă cu soţia sa, aşa cum se trăia pe timpuri – fără prea multe cuvinte dulci dar, cu multă afecţiune sufletească. El a muncit o viaţă în calitate de tractorist, iar ea, deşi avea un serviciu, era cea care asigura căminul conjugal cu căldură, grijă şi desigur, cu bucate delicioase pe masă. Anii însă îşi au menirea lor de a zbura cu o viteză imensurabilă, aşa că în urmă cu aproape 5 ani, soţia moşului Ion s-a stins din viaţă pe patul de la spital, când încă mai continua să-şi facă griji de gospodărie şi de văcuţa care trebuia adusă de la cireadă...


„S-a dus sărmana, că era şi ea „hapsână” la muncă şi îi plăcea să lucreze. Avem împreună patru copii, feciorul născut în 1948 şi trei fete care, toate îşi văd de vieţile şi interesele lor. Nimeni nu-mi calcă pragul. Feciorul când a venit de la armată a vrut să cumpărăm casă în Hânceşti. Aşa şi am făcut, de trăiesc şi acum în casa aceea. Din păcate, băiatul meu se cam îneca în vin, când eu toată viaţa m-am ferit de băutură că ştiu că nu te aduce la fapte bune. După o vreme s-a dus fiul la „Sever” unde s-a şi însurat de nu a mai dat pe la părinţi. Fiecare copil are deja cuibul său, că şi fetele au uitat de tatăl lor. Primesc şi eu o pensie de 1000 de lei dar, când vin să o iau, la poştă îmi spun că nu mi-i pot da deoarece numai fiica poate incasa banii. Ce să fac, mă descurc cum pot, m-am împrietenit şi cu singurătatea…”


Moş Ion mai spune că la apusul anilor, când bătrâneţile şi-au lăsat amprente adânci nu doar pe faţă, dar şi pe picioarele pe care le simte cu greu şi le târăşte agale, îl preocupă mai mult faptul că nu are un ajutor de nicăieri, că este nevoit să încălzească odaia în care stă cu nuiele şi să se întindă pe lijancă pentru a mai vărsa din amar pe perna rece, ce atât de viu aminteşte de sfârşitul iminent care bate la poartă.


„Pentru a mai schimba o vorbă şi a gusta din prânzul cald, moş Ion vine zilnic la Cantina socială din oraş”


Din anul 2003, de când a avut grave probleme de sănătate, Ion Şerepera a devenit beneficiar al Cantinei Sociale din oraşul Hânceşti, care îi oferă un prânz cald. „În acea perioadă, dânsul se afla într-o criză de sănătate şi nu avea prea multe posibilităţi, iar de când a decedat soţia, vine zilnic la Cantina socială pentru a mai schimba o vorbă şi a gusta din prânzul cald, a spus Vasile Rujanschi, preşedintele biroului OT Hânceşti a ANM. Este un om trecut prin multe încercări şi extrem de singuratic. Poate că nu are nişte relaţii bune cu copiii, poate pentru că bătrânii, o dată cu înaintarea în vârstă devin şi ei ca nişte copii, însă mai mult decât orice lucru material, moş Ion are nevoie, la fel ca şi ceilalţi beneficiari ai cantinei, de un prânz cald şi de comunicare. Noi le oferim şi colete cu produse alimentare, dar dânsul nu este în stare să-şi prepare singur mâncarea, decât ceva rapid şi poate nu atât de săţios, însă acest lucru nu poate înlocui dorul şi dorinţa de a împărtăşi cuiva tot ce are pe suflet”- a încheiat dl Rujanschi.


“Aş avea nevoie de o pereche de papuci, cei pe care îi am s-au uzat definitiv...”La 86 de ani, moş Ion Şerepera nu se plânge de nimic, poate doar de sănătatea şubredă care spune că e specifică tuturor vârstnicilor şi drumul îngheţat pe care îi vine greu să meargă în această perioadă a timpului. Deşi îl doare să vorbească despre familia sa şi spune că nu-i calcă nimeni pragul, bătrânul a recunoscut că din cei patru copii, fiica Valentina îl vizitează din când în când. “Fiica mea care locueşte şi ea în Hânceşti incasează pensia ce mi se cuvine şi îmi achită toate serviciile comunale, mă rog, câtă energie elctrică poate consuma un bătrân?! E adevărat că mai vine pe la mine de-mi mai aduce ba una, ba alta...”, a spus moşul.Din păcate fiica despre care vorbeşte eroul istoriei noastre nu a fost de găsit, întrucât moş Ion nu are un staţionar ca să ţină minte numărul de telefon al fiicei sale, sau ca să o poată suna. Cu toate acestea, tot după spusele bătrânului, este şi ea pensionară şi are familia şi grijile sale, deci dincolo de dificultăţile cu care se confruntă zi de zi, Ion Şerepera nu îşi judecă copiii şi îi iubeşte în felul său.“Am trăit mai mult de 80 de ani pe faţa pământului şi nici nu am reuşit să înţeleg cum de a trecut atât de repede vremea, de nu am observat cum am încărunţit şi îmi tremură vocea. Şi chiar aşa, nu regret nimic din câte mi-a fost dat să înfrunt, asta îmi e soarta, doar că aş avea nevoie de o pereche de papuci care să nu se lunece pe timp de iarnă, că cei pe care îi am s-au uzat definitiv şi abia de mai pot merge cu ei...”



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco