• Curierul de Hâncești

Spitalul din c. Cărpineni tinde spre modernizare şi prestarea serviciilor de calitate!

Cu medici puţini, cu utilaj medical neperformant şi condiţii modeste de activitate, IMSP Spitalul din comuna Cărpineni, la moment este unica instituţie medicală din ţară, amplasată într-o localitate rurală, care a rezistat tuturor reformelor de optimizare iniţiate de Ministerul Sănătăţii. Dacă acum un deceniu, acest spital era în lista instituţiilor care urmau a fi închise, actualmente această dilemă a dispărut deocamdată de pe ordinea de zi a administraţiei publice locale de nivelul doi, datorită investiţiilor de milioane de lei făcute acum câţiva ani. S-au reperat capital câteva secţii, s-a schimbat acoperişul la blocul central, s-a instalat sistemul de încălzire prin intermediul panourilor solare, s-au deschis două farmacii în incinta spitalului, toate acestea făcând parte din strategiile Consiliului raional de a conforma instituţia medicală la unele standarde europene pentru a corespunde unui spital de nivelul întâi.


„Primele investiţii colosale, după mai bine de jumătate de veac de la fondare a spitalului, s-au făcut acum patru ani în urmă, de către fosta conducere a Consiliului raional, peste 2 mln de lei, fiind reparate capital Secţia de Pediatrie şi Secţia de Terapie, în aceiaşi perioadă fiind instalate şi panourile solare”- a declarat pentru CURIER, directorul interimar al Spitalului din Cărpineni, Victor Carp.

La moment IMSP Spitalul din Cărpineni împreună cu Centrul Medicilor de Familie deservesc cetăţenii din c. Cărpineni şi satele din împrejurime: Bălceana, Sofia, Negrea, Horjeşti, Mingir, Crasnoarmeiscoe, precum şi majoritatea satelor din Lunca Prutului: Călmăţui, Voinescu, Cioara, Dancu, Pogăneşti, Leuşeni, ş.a.

„Avem zilnic foarte multe adresări din partea pacienţilor, cu greu, dar facem faţă situaţiei, cea mai gravă şi actuală problemă a instituţiei medicale este, totuşi, lipsa cadrelor medicale. La moment avem doar 4 medici în staţionar şi 5 medici în Secţia Consultativă, jumătate dintre care sunt de vârstă pensionară” ne-a specificat dl Carp.

Ghidaţi de directorul interimar, am vizitat toate secţiile spitalului, şi cele renovate şi cele care nu au văzut reparaţie de ani buni, cu toate acestea am remarcat, atât pe coridoare, cât şi prin saloane o curăţenie ideală.

„În primăvara acestui an, prin intermediul Consiliului raional, am aplicat la proiectul transfrontalier România-Moldova, şi împreună cu Spitalul din Păşcani (România) suntem în aşteptarea unor investiţii. Am trecut deja prima etapă în care am fost acceptaţi. Urmează ca prin intermediul acestui proiect să facem reparaţia capitală a Secţiei de Chirurgie şi Geriatrie, precum şi Secţia de Internare, inclusiv cu dotarea acestora cu mobilierul şi utilajul medical necesar. Durata proiectului este de 18 luni de la aprobare, aşa că la moment suntem în aşteptarea investiţiilor, pentru a readuce instituţia medicală la nişte condiţii mai bune”- a menţionat Victor Carp.

Cei mai mulţi pacienţi internaţi am constatat în Secţia de Terapie. „Astăzi avem 25 de pacienţi internaţi, aceasta fiind şi capacitatea secţiei, dar evident că ţinem cont şi de numărul persoanelor asigurate programate de CNAM”- a menţionat şeful Secţiei Alexandru Baxan. Trecând prin majoritatea saloanelor, mai mulţi pacienţi au ţinut să ne vorbească despre condiţiile foarte bune, dar şi atitudinea lucrătorilor medicali faţă de pacienţi.

Sunt nişte condiţii excelente de internare… şi personalul medical are o atitudine foarte grijulie şi receptivă, fiind îndrumaţi de şeful Secţiei dl Alexandru, care este un medic tânăr, dar profesionist, ne spune Matei Guriţă, fost secretar al Consiliului local din Mingir, care era internat în această secţie deja de câteva zile. Şi Ion de la Cărpineni, un alt pacient din salonul vecin, s-a arătat foarte satisfăcut de condiţiile din spital, aducând mulţumiri medicului, dar şi surorilor medicale, care potrivit declaraţiilor lui, sunt întotdeauna la datorie.

Condiţii europene am constatat şi în Secţia Pediatrie, o altă secţie reparată capital acu câţiva ani. „Îmi aduc aminte când lucram în acele condiţii deplorabile, îngheţam de frig, deoarece bătea vântul pe la ferestre, când în lipsa apei potabile la robinet, (era doar apă sulfurată), infirmierele erau nevoite să aducă cu căldările apă de la fântână… ” îşi aduce aminte Viorica Carp, şefa Secţiei Pediatrie.

Acum toate aceste probleme au dispărut. Avem apă potabilă şi tehnică, cu blocuri sanitare renovate, cu cabină de duş, unde pacienţii pot face baie. Avem condiţii confortabile şi prin saloane, avem şi o sală de jocuri pentru copii.

Chiar dacă Spitalul din Cărpineni a continuat să activeze, cu doi ani în urmă, acesta a rămas fără două secţii, Maternitatea şi Secţia Boli infecţioase, acestea fiind comasate cu cele din cadrul Spitalului raional Hânceşti. În schimb, în locul fostei maternităţi, începând cu anul 2017, aici şi-a început activitatea Secţia de Geriatrie, în care la momentul vizitei noastre erau internaţi 11 bătrâni.

„Cele mai frecvente maladii cu care se internează oamenii în vârstă, adică pacienţii Secţiei noastre, sunt bolile cardiace, pulmonare şi afecţiunile osteoarticulare. ”- ne spune Elena Baxan, şefa Secţiei Geriatrie, soţia lui Alexandru Baxan, cu care împreună au venit acu 4 ani, conform repartizării.

„Nu regret că nu am rămas undeva în capitală, Cărpineniul este o localitate destul de frumoasă şi atractivă, aici am primit şi un apartament social, de aceea sperăm că în cel mai apropiat timp, să se atragă careva investiţii pentru a crea nişte condiţii mai bune pentru instituţia medicală” spune dna Baxan.

De aceiaşi părere au fost şi pacienţii internaţi în secţia respectivă, care cred că un spital într-o localitate rurală e foarte binevenit, îndeosebi pentru bătrâni şi copii.

„Noi, bătrânii, avem mare noroc de acest spital, deoarece acolo, în capitală, nu se uită nimeni la noi. Aici, medicii şi surorile medicale sunt foarte atenţi şi grijulii, sunt oameni cu suflet mare, pentru care le mulţumim foarte mult, ne spune dna Evghenia Bahnaru din c. Cărpineni. „Şi mâncarea e foarte bună, şi gustoasă, e curat, frumos, de-o dragoste să te tratezi în aşa condiţii” a adăugat o altă pacientă Efrosinia Luţă din aceiaşi localitate.

Ultima vizită am făcut-o în Secţia Chirurgie, care l-a moment e una ce necesită o reparaţie stringentă. „Din cauza acoperişului ce curgea vedeţi că a avut de suferit tavanul, pereţii, dar şi podeaua. Cu susţinerea Consiliului raional, în toamna anului trecut a fost schimbat acoperişul blocului central al staţionarului (unde respectiv este amplasată şi Chirurgia), de curând a fost organizată licitaţia pentru construcţia acoperişului Secţiei Consultative, şi amenajarea blocurilor sanitare pentru Secţia de Chirurgie. Astfel, până în toamnă, evident că situaţia va fi puţin altfel. Aici aş vrea să mulţumesc mult Consiliului raional, care are calitatea de fondator al IMSP Spitalul Cărpineni, pentru susţinerea acordată, care este una foarte oportună instituţiei noastre la moment” a menţionat directorul interimar, Victor Carp.

Cu mai multe detalii despre secţie, dar şi pacienţii internaţi a venit şeful Secţiei Chirurgie, Vladimir Deliu, consilier raional. „Da, secţia necesită reparaţie urgentă, după cum vedeţi saloanele sunt într-o stare critică. Ne bucurăm că secţia dispune de un bloc operator renovat, reparat capital încă în 2007. Ne-ar mai trebui ceva utilaj medical performant, deoarece acesta pe care îl avem este unul foarte învechit. Ne punem toate speranţele în proiectul transfrontalier, prin intermediul căruia vom reuşi să facem nişte condiţii decente de internare, dar şi de activitate pentru personalul medical, dotând totodată Chirurgia cu utilaj medical modern”- spune dl Deliu.

Cu toate că condiţiile din secţie lasă mult de dorit, bolnavii internaţi, spun că mult mai mult contează de fapt, atitudinea şi tratarea pe care o primesc aici, fiind una profesionistă, dar şi atmosfera binevoitoare care persistă mereu.

„Am fost internată în această secţie mai mult moartă decât vie, dar astăzi datorită medicului chirurg Vladimir Deliu, merg pe picioare. Mulţumim mult şi să-i dea Dumnezeu sănătate d-lui, dar şi dnei Elena Burcă, soră medicală superioară, care-şi onorează cu mult suflet atribuţiile de serviciu”a ţinut să menţioneze Zinaida Popescu din s. Tălăeşti (c. Crasnoarmeiscoe), care era în acea zi, la un control post operator.

Am vizitat şi secţia de internare, dar şi cea consultativă, lucrătorii medicali exprimându-se că, desigur, şi-ar dori nişte condiţii de muncă mai bune. Evident, că pentru a obţine nişte rezultate remarcabile în oricare domeniu, prioritare ar trebui să fie condiţiile decente de muncă, capitol la care Spitalul din Cărpineni mai are încă de muncit. Deşi problema cea mai mare, după cum ne-a reiterat şi în finalul vizitei directorul interimar Victor Carp, este lipsa cadrelor medicale.

„Astăzi avem nevoie de anesteziolog-reanimatolog, ginecolog, neurolog, dar şi ORL-ist, care la moment are aproape 80 de ani. Sperăm că odată cu crearea unor condiţii moderne de lucru, dar şi dotarea instituţiei cu aparataj medical mai performant, vom atrage şi noi specialişti”ne-a spus-o în încheierea discuţiei, Victor Carp.


Tatiana TODOSEICIUC

45 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco