• Curierul de Hâncești

Spitalul raional Hânceşti va avea un performant laborator clinic histopatologic

La mijlocul lunii octombrie curent, Consiliul raional Hânceşti a demarat Proiectul „Reconstrucția Laboratorului clinic histopatologic al Spitalului raional Hâncești”. Actualmente, în cadrul acestuia, pe teritoriul Spitalului raional Hâncești, se desfășoară lucrări de terasament (excavarea solului). Astfel, au fost demolate câteva construcții-anexe cu o vechime de peste patru decenii, fostele garaje, ce se aflau într-o stare avansată de avariere.


Despre necesitatea reabilitării Laboratorului clinic histopatologic, dar şi  despre menirea acestuia pentru viitor ne-a vorbit preşedintele raionului Ghenadie Buza: „Proiectul vine să soluționeze o necesitate stringentă – reabilitarea Laboratorului clinic histopatologic, dotarea lui cu utilaj modern, crearea unor condiții adecvate pentru activitatea personalului de profil. E de menționat că Serviciul are o importanță incontestabilă în diagnosticarea maladiilor și proceselor patologice, în stabilirea cauzelor diferitor probleme pre și neonatale, depistarea tumorilor canceroase la pacienți în așteptarea intervențiilor chirurgicale, astfel fiind identificată metoda optimă de intervenție ș.a. Cu alte cuvinte, laboratorul va interacționa foarte intens cu diverse subdiviziuni ale Spitalului raional: Maternitatea, Ginecologia, Chirurgia, Traumatologia, Terapia Intensivă etc., oferindu-le foarte rapid (de la 15-20 de minute la câteva zile, în dependență de tipul solicitării) rezultatele exhaustive ale investigațiilor biopsiilor și materialului operator supus analizei. De aceea, eu cred că mulți dintre membrii numerosului colectiv medical al instituției apreciază „urnirea carului din loc” în legătură cu acest obiect” – a menţionat dl preşedinte.


Evident că pentru a deveni un spital regional, Spitalul raional Hânceşti

are nevoie ca serviciile medicale acordate să fie acreditate ceea ce presupune asigurarea cu  cadre medicale profesioniste și dotarea corespunzătoare. Totodată, în acest context, directorul Spitalului raional Petru Ciubotaru ne-a specificat că una dintre problemele stringente care necesită soluţionare este şi reabilitarea serviciului anatomopatologie. „Pe lângă numeroasele sale consecințe negative, lipsa unui astfel de laborator care să corespundă normativelor în vigoare, devenise și un obstacol serios în ceea ce privește obținerea de către Instituția medico-sanitară publică Spitalul raional Hâncești a statutului de spital regional. Ne bucură faptul că administraţia raionului a luat atitudine faţă de problema spitalului, de aceea din numele colectivului IMSP Spitalul raional Hânceşti adresez mulţumiri Consiliuluiraional şi preşedintelui raionului, pentru efortul depus şi identificarea surselor financiare.Realizarea acestui proiect este foarte important  pentru activitatea instituţiei.”

Despre starea şi situaţia actuală a Secţiei Anatomopatologie ne-a vorbit şeful acesteia Valeriu Paladi, care ne-a concretizat că edificiul datează, de fapt, de prin anii 60. „Clădirea respectivă este un proiect tip individual, adaptat la necesităţile medicinii legale de pe acele timpuri. În primul rând, edificiul este în stare avariată, în al doilea rând – nu dispune de spaţiu suficient pentru amplasarea tuturor structurilor, şi anume: sală de necropsie, laborator clinic histopatologic, laborator citologic , sală de aşteptare, sală de doliu, arhiva.”

Pornind de la prioritatea menționată, potrivit declaraţiilor preşedintelui raionului, au şi fost achiziționate serviciile de proiectare, identificate volumele de lucrări, costurile, sursele financiare necesare, ca ulterior să se purceadă la construcția propriu-zisă a Laboratorului clinic histopatologic cu Secție anatomopatologie integrată.

„Grație unor eforturi susținute, Consiliul raional a reușit să negocieze asistența financiară pentru implementarea proiectului. Ea vine din partea Consiliului Județean Cluj, România, cărora le mulţumim foarte mult pentru susţinerea financiară, pentru implicarea şi asistenţa amicală, și a Fondului Național de Asigurări în Medicină al Republici Moldova, care contribuie cu 350,0 mii euro și, respectiv, 1,0 mln. lei. Consiliul raional Hâncești asigură o finanțare  în mărime de 150 mii lei( pentru anul bugetar 2018), sumă care deja a fost alocată. Durata proiectului, conform contractului, este până în luna august 2020. Astfel, conform prezentului proiect, la demisol va fi amplasată Secţia anatomopatologie cu intrare chiar din stradă, pentru a facilita accesul persoanelor cu divers transport, iar la etajul întâi – Laboratorul clinic histopatologic cu intrare de pe teritoriul spitalului. Este un proiect îndrăzneţ, care evident că necesită mari investiţii, dar vreau să vă asigur că realizarea acestuia va avea un impact benefic asupra întregii activităţi a instituţiilor medico-sanitare din Hânceşti și,desigur, asupra creșterii calității serviciilor acordate concetățenilor noștri” – a specificat în încheiere preşedintele raionului, Ghenadie Buza.

Tatiana TODOSEICIUC

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco