• Curierul de Hâncești

„Sunt mândră de fiecare elev al meu şi cred că acest lucru este performanţa fiecărui profesor”

La o cafea cu Rodica Rachiu, profesoară de limba română în LT „Şt. Holban” Cărpineni, „Pedagogul anul 2019”


-Dna Rodica Rachiu, al doilea an consecutiv, câştigătorul etapei raionale a concursului „Pedagogul anului” este din LT „Şt. Holban” Cărpineni, fapt pentru care vă felicităm! A fost greu? A fost o provocare sau o etapă de perfecţionare?


-Pentru mine, acest concurs este o realizare. Participarea mă inspiră să vreau să învăţ mai mult, pentru că elevii de azi merită să aibă în faţa lor pe cei mai buni dintre cei buni – profesori competenţi, cu viziuni moderne, care să îi ghideze în alegerile lor ulterioare. Elevul de azi este multilateral dezvoltat, competent în tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale şi, cel mai important, dornic în a cunoaşte şi a se autorealiza. Pentru mine, succesul elevilor este împlinirea mea profesională. De asemenea, acest concurs îmi inspiră încredere că ceea ce realizez prin discipoli contează şi are valoare.


-Munca de pedagog este şi frumoasă, dar şi grea. De ce aţi ales pedagogia? Cine v-a îndrumat şi cine a fost profesorul care v-a inspirat în alegerea aceste profesii?


-Mi-am ales conştient şi asumat profesia de pedagog. Îmi place ceea ce fac, îmi plac copiii şi lumea în care vin zi de zi, o lume cu elevi, cărţi şi multă lumină. Cu multe uşi, care se închid şi se deschid, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu emoţii, cu soare, cu viitor. Am simţit de mică această chemare. Dacă stau să mă gândesc bine, nu a fost doar unul, de-a lungul anilor am avut profesori foarte buni şi deosebit de frumoşi ca oameni, care m-au inspirat şi au constituit repere demne de urmat… Prima învăţătoare a fost deschizătoare de drum, cred că fiecare copil din clasă voia să fie ca ea… Mi-l amintesc şi acum pe învăţătorul de matematică atât de senin şi atât de corect…


-Făcând o retrospectivă, care performanţe din activitatea Dvs. le consideraţi cele mai importante?


-Performanţele mele sunt reuşitele elevilor mei. Angajându-mă să fiu profesor, conştientizez munca sisifică, istovitoare, dar acest lucru nu mă sperie, nu mă face să dau înapoi. Privesc la generaţiile mele de elevi, la succesele lor, la reuşitele pe care le au, le ascult poveştile şi în multe dintre ele mă regăsesc, mă văd în ochii lor şi prin ochii lor văd lumea şi aceasta mă face să înţeleg că munca mea nu a fost zădarnică. Copiii aceştia care au crescut şi s-au împrăştiat prin lume îmi furnizează energie, îmi încarcă bateriile şi îmi setează viitorul pe performanţă şi reuşită. Sunt mândră de fiecare elev al meu şi cred că acest lucru este performanţa fiecărui profesor, pe lângă faptul de a obţine împreună cu ei locuri premiante la diverse concursuri.


-În munca cu copiii, de ce calităţi trebuie să dea dovadă un profesor pentru a crea o conexiune cu ei şi a-i motiva să studieze cu plăcere?


-Pentru a realiza lucruri măreţe este nevoie de perseverenţă. Munca mă face să ajung spre zări şi orizonturi, vorba înţeleptului: ,,Pentru ca un copac să crească înalt, trebuie să-şi formeze rădăcinile puternice printre duritatea pietrelor”. Iar aceasta dă dovadă de curaj, carismă, ascendenţă, putere intelectuală şi resurse de rezistenţă. E nevoie de răbdare ca să ajung cât mai aproape de elevii mei, dar fără să mă impun categoric, fără a-i face să vină la orele mele din frică sau din obligativitate. Mă strădui să-i tratez pe elevi egal, să-i încurajez şi să le ghidez paşii.

-Cum credeţi, de ce tinerii specialişti din domeniu nu se grăbesc să vină în şcolile rurale, care duc lipsă de cadre didactice? Ce strategii ar mai trebui implementate pentru a-i atrage în satele noastre?


-Din păcate, sunt tot mai puţini tineri care aleg această profesie, iar cei care au îmbrăţişat-o sunt dezamăgiţi atât de condiţiile pe care le găsesc în şcoli, cât şi de atitudinea autorităţilor, nemaivorbind de salarii... Tinerii trebuie încurajaţi şi stimulaţi. În acest sens au fost elaborate câteva legi care constituie un prim pas în acest sens. Personal, cred că aceste proiecte trebuie extinse, trebuie să se investească mult mai mult în educaţie şi în stimularea tinerilor specialişti. Instituţiile statului trebuie să găsească instrumente adecvate de stimulare şi promovare a tinerilor specialişti. E o problemă destul de dureroasă, mai ales în contextul în care satele noastre rămân tot mai mult fără copii la care ar veni aceşti profesori.


-Grigore Vieru spunea: „Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul”. De ce avem puţină limbă română? Ce ne împiedică să o vorbim frumos şi corect?


-Cred că ne lipseşte curajul, curajul de-a ne impune şi de a trece peste atitudinea zeflemitoare a unora, pentru că de împiedicat, nu ne împiedică nimic, nici măcar nedreptăţile trecutului… pe care l-am tot invocat ca o scuză, ca o consecinţă a schilodirii limbii române. E prea puţină pentru că nu ne implicăm, pentru că nu ripostăm atunci când se tot bagă cuţite în ea, e prea puţină pentru că nu ne mai dor rădăcinile… rădăcini care – cum spunea şi Ion Druţă – „ni s-au tăiat”. Şi dacă pe cele mai „vânjoase ni le-au tăiat străinii”, pe multe le-am tăiat noi înşine. Iată de ce avem prea puţină limbă română… trăim „ani deosebit de secetoşi”, iar firişoarele ce au rămas se usucă de la sine.


-În final, vă invităm să ne împărtăşiţi lecturile care v-au servit drept cărţi de căpătâi şi pe care ni le recomandaţi şi nouă!


-Literatura română, în totalitatea ei, ne provoacă la o frumoasă şi mustoasă lectură, de aici se trag rădăcinile înţelepciunii şi a fundamentalismului. „Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu - citită şi recitită... „Frumos şi sfânt”, „Povara bunătăţii noastre” şi „Biserica Albă” de Ion Druţă sunt lecţii de viaţă, de frumos, de curaj şi verticalitate. Din literatura universală vă recomand cu toată sinceritatea „Bătrânul şi marea” de Ernest Hemingwey şi „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak, îndrăzniţi să-l descoperiţi pe Dostoievski. În esenţă, fiecare lectură este o lecţie, aşa că vă invit pe toţi să citiţi, să citiţi mult şi cu poftă. Citiţi-l pe Eminescu, pe Vieru, aventuraţi-vă în universul lui Preda sau Rebreanu, devoraţi acele dedesubturi şi citiţi cu mintea!


-Mulţumim pentru interviu şi vă dorim succes la etapa republicană a “Pedagogului anului”!

Elena ZAIŢEV


562 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco