• Curierul de Hâncești

Susţinere a migranţilor reveniţi acasă

Conceptul MIR de susţinere a migranţilor reveniţi acasă, discutat cu factoriii de decizie din teritoriu



Zilele trecute, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de muncă (AOFM) Hânceşti, în colaborare cu ANOFM, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi proiectul „Migraţie şi Dezvoltare Locală” (MiDL) au desfăşurat o sesiune de instruire privind necesitatea implementării Mecanismului interinstituţional de referire pentru integrarea migranţilor reîntorşi de peste hotare (MIR) la care au participat reprezentanţi ai serviciilor raionale şi ai administraţiilor publice locale din teritoriu.


Raionul Hânceşti se numără printre cele 10 localităţi din ţară care pilotează mecanismul interinstituţional de referire (MIR), care, la moment, este în proces de elaborare şi definitivare. Prin intermediul acestui mecanism, iniţiatorii conceptului urmăresc îmbunătăţirea colaborării dintre instituţiile de nivel raional, societatea civilă şi instituţiile de stat ce prestează servicii cetăţenilor pentru a acorda suportul necesar persoanelor întoarse de peste hotare şi a facilita procesul de reintegrare socială şi profesională a acestora.


Specialiştii au specificat faptul că este important ca fiecare instituţie să-şi mobilizeze forţele pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor acordate acestei categorii de cetăţeni, care, de cele mai multe ori, se confruntă cu probleme precum dificultate la angajarea în câmpul muncii, necesitatea formării profesionale, probleme de sănătate, perfectarea actelor, înregistrarea bunurilor, integrarea educaţională a copiilor etc, iar ei nici nu ştiu la care instituţie să se adreseze şi de ce servicii pot beneficia.


Participanţii la instruire au făcut cunoştinţă cu conceptul MIR, au identificat necesităţile migranţilor reveniţi, căile de soluţionare a necesităţilor, provocările colaborării multidisciplinare şi intersectoriale în integrarea migranţilor, dar au menţionat şi experienţe de succes în asistarea migranţilor reveniţi de peste hotare, ca dovadă a necesităţii unui concept bine pus la punct pentru a preveni fenomenul emigrării şi a fi alături de persoanele care revin acasă fie pentru o perioadă, fie definitiv, anual numărul acestora ridicându-se la zeci de mii.



Elena Zaițev

12 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco