• Curierul de Hâncești

Tânăra activă în viaţa social-culturală a mun. Hânceşti

„Dansul a fost întotdeauna o parte integrată a vieţii social-culturale, cu fiecare ocazie, dansul are o parte importantă în viaţa mea. Nu poate fi subliniată îndeajuns importanţa şi frumuseţea dansului, această formă de exprimare a sentimentelor prin mişcare aduce doar beneficii şi distracţie în vieţile noastre, care au ajuns să fie atât de agitate şi chiar uneori haotice” – ne spune cu ardoare Varvara Cucuietu despre pasiunea ei.


Protagonista pe care o vom cunoaşte azi, este o dansatoare. Varvara Cucuietu, din mun. Hânceşti este eleva Colegiului de Construcţii, la specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole, anul IV. De asemenea Varica (aşa preferă ea să i se spună) face parte din ansamblu de dansuri populare „Andrieş”, conducătorul căruia este Nadejda Martiniuc.

„De la 15 ani am început să dansezi, dar de fapt dragostea mea pentru dans a pornit chiar de când eram mică, deşi pe atunci îmi era frică să-l practic în cadrul unui ansamblu sau grup. Crescând, prietenii au fost cei care m-au motivat să merg la dansuri” – ne-a povestit Varica despre cum a pornit în lumea dansului. Ea este unica din familie care se ocupă cu dansurile. Preferă dansul modern şi cel popular.


Varica, împreună cu ansamblu din care face parte, se implică activ în festivităţile care au loc nu doar în oraş, dar şi în tot raionul, de exemplu: „Ziua Vinului”, „Hramul comunei Crasnoarmeiscoe, Festivalul de dans de la Pereni, etc. Pentru participarea şi prestaţia deosebită în cadrul concertului jubiliar al Şcolii de Arte „Timotei Bătrânu” din mun. Hânceşti, ea a fost menţionată cu o diplomă şi o medalie.

Pe lângă studiile care le face şi pasiunea ei pentru dans, Varica se implică activ în viaţa tinerilor din mun. Hânceşti. Ea este membra Consiliului Raional de Tineret, activând ca şefa departamentului de comunicare, unde coordonează cu toate persoanele din echipa ei, pentru dobândirea celor mai avansate cunoştinţe necesare pentru comunicare eficientă cu publicul şi învaţă tehnici de influenţare a opiniei publicului şi comportamentul acestuia.


Cu un mesaj de mulţumire şi apreciere a venit Varica către cei care au ajutat-o să-şi promoveze talentul. „Primul meu pas în arta dansului şi împlinirea visului meu de a dansa, m-a ajutat să-l fac dna Vera Untilova, căreia îi sunt profund recunoscătoare şi mă simt mândră că am avut aşa îndrumător. De asemenea, vreau să-i mulţumesc actualei mele profesoare, dna Nadejda Martiniuc, care m-a ajutat să continui să perseverez în acest domeniu. Pur şi simplu sunt mulţumită că am cunoscut aşa coreografi de aur, care într-adevăr, m-au ajutat să ajung unde sunt acum. Şi nu în ultimul rând, prietenilor mei care mereu m-au susţinut şi încurajat.”

Majoritatea tinerilor din R. Moldova fac parte din categoria pasivă, puţini sunt acei care se implică activ în viaţa social-culturală. Varica este una din acei puţini, dar sperăm ca prin exemplul ei, să facă o trezire şi în rândul celorlalţi tineri de vârsta ei.

Aurel VICLIUC

529 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco