• Curierul de Hâncești

Totalurile alegerilor locale la funcţia de primar în r. Hânceşti

Totalurile alegerilor locale la funcţia de primar în r. Hânceşti:


Cu primari mai vechi, mai noi, s-a încheiat şi turul doi! Raionul Hânceşti are o singură femeie-primar!

Duminică, 3 noiembrie, în 13 localităţi din raionul Hânceşti a avut loc turul doi al alegerilor locale la funcţia de primar al localităţii. De data aceasta, cu cei mai mulţi primari s-a ales PDM şi PSRM, fiind la egalitate, având câte 4 primari, BE ACUM, DA şi PAS – 2 primari, 1 primar are PLDM şi 2 primari sunt independenţi. Primăria municipiului Hânceşti a fost câştigată de candidatul PDM, deputatul Alexandru Botnari, pentru care acesta va fi al cincilea mandat de primar.



Alexandru Botnari – la al cincilea mandat de primar al mun. Hânceşti

În cel de-al doilea tur de scrutin, municipiul Hânceşti şi-a ales primarul, majoritatea alegătorilor prezenţi la urnele de vot i-au dat prioritate candidatului democrat, Alexandru Botnari, care a deţinut această funcţie ultimii 16 ani. Astfel, potrivit rezultatelor preliminare prezentate de CEC, Alexandru Botnari a câștigat fotoliul de primar pentru a cincea oară, de data aceasta cu 52.86% din voturi, pentru el dându-şi votul 2606 alegători, în timp ce contracandidatul său din Blocul ACUM, DA şi PAS, Marcel Petrușan, a acumulat 47.14%, adică 2324 de voturi. După validarea mandatului său de primar, Alexandru Botnari va trebui să aleagă între funcția de primar și cea de deputat, iar în cazul în care revine la primăria Hâncești, în circumscripția nr.38 Hâncești vor fi organizate alegeri parlamentare noi.

Pe pagina sa de Facebook, într-o postare video, făcută în noaptea de după alegeri, îndată după anunţarea rezultatelor preliminare, Alexandru Botnari, mulţumeşte alegătorilor săi pentru încrederea acordată, venind totodată, cu unele regrete faţă de numărul acumulat de voturi. „Mult stimaţi hânceşteni, vreau să vă aduc sincere mulţumiri pentru votul iarăşi încredinţat pentru al cincilea mandat de primar al municipiului Hânceşti. Am muncit foarte mult, voi munci şi mai departe. Regret, că cu o diferenţă aşa mică am câştigat, fiindcă în aceşti patru ani care am muncit până acum, foarte multe s-au realizat în oraş, deşi mulţi cetăţeni, nu ştiu de ce, nu au înţeles… Dar asta e… Oricum, mulţumesc pentru câştig, vom merge şi vom munci şi mai departe, ca vorbele pe care le-am spus să devină reale.”

Cu o remarcă şi unele învinuiri, însoţite de imagini foto, pe aceiaşi reţea de socializare a venit recent contracandidatul său, Marcel Petruşan, care deşi a pierdut alegerile la funcţia de primar al municipiului a câştigat funcţia de consilier municipal, fiind primul pe lista Blocului ACUM. „Noi recunoaștem rezultatul alegerii făcute de hînceșteni la data de 3 noiembrie. Alegerile au fost libere, dar cu certitudine nu au fost corecte. Utilizarea abuzivă a resurselor administrative, transportarea masivă organizată de alegători și alterarea voinței acestora prin exercitarea de presiune și manipulare, au marcat acest rezultat”- scrie Petruşan pe pagina sa de Facebook.


Turul II – cu mai mulţi primari noi!

Dacă în primul tur al alegerilor locale pentru funcţia de primar în raionul Hânceşti, din cele 26 de primării care şi-au ales edilul, sunt doar 2 primari noi, în cel de-al doilea tur avem 8 primari noi în cele 13 primării, deşi unii au mai deţinut anterior mandatul de primar al localităţii respective.

Au câştigat detaşat turul doi al alegerilor locale pentru funcţia de primar: Iurie Rotaru, candidat PSRM, la primăria Oneşti cu 72,50% din voturile valabil exprimate, Grigore Gheorghiu, candidat independent la primăria Leuşeni cu 65,61%; Ion Chiosa, candidat PLDM, la primăria Lăpuşna cu 63,54%; Eugeniu Stropşa, candidat PSRM, la primăria Paşcani, cu 62,56%. Cu o diferenţă neesenţială faţă de contracandidaţii săi au câştigat turul doi al scrutinului electoral la funcţia de primar următorii candidaţi: Sergiu Sârbu, candidat Blocul ACUM, DA şi PAS la primăria Stolniceni cu 58,63%; Iurie Pasat, candidat Blocul ACUM, DA şi PAS la primăria Bălceana acumulând 57,92% din voturile alegătorilor; Vladimir Pretuleac, candidat PDM la primăria Dancu, acumulând 57,39%; Dumitru Cambur, candidat PSRM la primăria Nemţeni cu 54,66%; Ion Agaci, candidat PSRM la primăria Bujor cu 54,29%; Alexandru Botnari, candidat PDM la primăria Hânceşti cu 52.86%. Cu o diferenţă mai mică, având doar cu câteva voturi mai multe faţă de contracandidaţii săi, au câştigat alegerile locale: Serghei Rotaru, candidat PDM la primăria Voinescu acumulând în favoarea sa 51,43%; Tatiana Buruiană, candidat PDM, la primăria Mereşeni care a obţinut 51,38% şi Ion Cărpineanu, candidat independent la primăria Cărpineni, care a acumulat 50,73% din voturile valabil exprimate, având cu 46 de voturi mai mult decât contracandidatul său de la PNL, Gheorghe Furdui.


Partidul Democrat cu cei mai mulţi primari! Comuna Mereşeni a dat prioritate unei femei!

Astfel, potrivit rezultatelor turului I şi II al alegerilor locale la funcţia de primar, cei mai mulţi primari în administraţiile publice locale din raionul Hânceşti are Partidul Democrat – 20 la număr, BE ACUM, DA şi PAS are 9 primari, Partidul Socialiştilor – 6 primari, PLDM – un singur primar (c. Lăpuşna) şi 3 primari au candidat în calitate de candidaţi independenţi. Totodată, dacă facem o totalizare pe genuri, atunci constatăm că din cele 39 de primării, avem o singură femeie primar, Tatiana Buruiană, primăriţa c. Mereşeni (în anterioarele alegeri locale au obţinut mandatul de primar 5 femei.)


Turul doi - mai liniştit şi fără contestări

Contactat de către CURIER, preşedintele Consiliului Electoral de Circumscripţie electorală nr. 20 Hânceşti, Zinaida Dubceac, a specificat că turul doi al alegerilor locale la funcţia de primar în raionul nostru a decurs într-o atmosferă liniştită, lucrativă, fără careva incidente. „Comparativ cu turul I al scrutinului electoral, turul II a fost unul mult mai liniştit, incidente sau careva contestaţii oficiale nu am avut. Doar la Cărpineni, observatorii înregistraţi din partea candidatului PNL Gheorghe Furdui, au insistat în dimineaţa zilei de 3 noiembrie asupra numărării buletinelor de vot, înainte de începerea propriu zisă a actului de votare, dar li s-a refuzat în cererea solicitată, deoarece numărarea şi verificarea numărării buletinelor de vot s-a făcut anterior, la data de 2 noiembrie, rezultatele numărării fiind înregistrate în actul de constatare. Totodată, din partea aceleiaşi formaţiuni politice, s-a încercat depunerea unei contestări, care neavând temei juridic a fost respinsă. La moment, suntem în aşteptarea deciziei instanţei de judecată, care urmează să valideze noile mandate de primar în decurs de 10 zile de la data desfăşurării turului II al scrutinului electoral.”


Tatiana TODOSEICIUC

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco