• Curierul de Hâncești

Transportatorii ilegali de pasageri”prinși în flagrant” și somați să intre în legalitate

În ultimul timp, cetățenii atestă tot mai des probleme care se creează în urma unor aranjamente oculte pe care le practică transportatorii ilegali de pasageri în comun cu funcționarii autogărilor. Concurența neloială, agresivitatea, lipsa de securitate în trafic, activitatea taxiurilor de pe lângă gările auto sunt doar câteva din nemulțumirile semnalate de cetățenii țării care fac zilnic deplasări tur retur la Chișinău.


Gravitatea situației a fost amplificată săptămâna trecută de o tânără care s-a plâns pe rețele de socializare că a avut parte de o călătorie neplăcută în timp ce se deplasa la Bălți. Ea a relatat despre clipele de groază prin care a trecut împreună cu alți pasageri, tratați necorespunzător de șoferi și angajații gării.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a convocat recent în ședință pe șefii Agenţiei Naţionale Transport Auto (ANTA), Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), Î.S. „Gările și Stațiile Auto” și administratorul Gării Nord, pentru a le cere să investigheze situația privind transportatorii de pasageri care activează ilegal pe teritoriul Gării Nord.

Gaburici a cerut șefului APCSP inspectarea activității gărilor auto, evaluarea modului în care sunt prestate serviciile și prezentarea listei cu problemele identificate.

Totodată, Chiril Gaburici a indicat responsabililor de la ANTA și ÎS ”Gările și Stațiile Auto”să evalueze companiile care prestează servicii de transport călătorilor, în special, cursele care circulă spre nordul țării.

Chiril Gaburici a mai cerut să-i fie prezentate informații despre numărul de curse care nu se îndeplinesc, rutele suplimentare ilicite, modul în care se vând biletele la casele autogărilor.

„Deseori, șoferii cumpără bilete de la casele autogărilor pentru itinerare mai scurte, dar le vând pasagerilor cu prețul curselor depline. Dacă pasagerul nu are bilet, acesta îi plătește direct șoferului. Aceste practici trebuie combătute. ANTA trebuie să revizuiască numărul de curse pe care le atribuie. Din cauza numărului mare de rute, date la stânga și la dreapta, transportatorii nu efectuează cursele, pentru că nu au suficienți călători”, a punctat Chiril Gaburici.

De asemenea, ministrul a revenit la problema asigurării siguranței pasagerilor pe toate tipurile de transport. Chiril Gaburici a dispus elaborarea, în regim de urgență, a unui regulament privind asigurarea pasagerilor cu centuri de siguranță.

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco