• Curierul de Hâncești

Un show incendiar al talentelor din Hânceşti


Miercuri, 05 martie, în Casa de Cultură a raionului Hânceşti a fost desfăşurată finala marelui concurs al talentelor "Muzica şi dansul ne uneşte".


În scenă au evoluat 21 de finalişti, care eu prezentat numere artistice de dans şi cântec. Participanţii sunt locuitori ai întregului raion, astfel în cadrul concursului au participat tineri din Hânceşti, Pogăneşti, Cărpineni, Sărata Galbenă, Bozieni, etc.


Juriul care a fost repsonsabil de evaluarea participanţilor a fost format din oameni de artă, interpreţi, compozitări artisitici, precum Alexandru Vdovicenco, conduşi de preşedintele juriului, Alexandru Botnari, cel care a lansat această propunere şi s-a ocupat de identificarea fondurilor de premiere a concurenţilor, care a fost unul deloc modest.


În finală, juriul i-a felicitat pe toţi participanţii declarând că misiunea lor a fost una dificilă, întrucât numerele artistice prezentate erau toate de un nivel înalt. Totuşi aceştia au făcut alegerile de rigoare declarând-o pe tânăra Inga Garanovschi, din Cărpineni câştigătoarea şi deţinătoarea marelui premiu din cadrul concursului - 15 000 lei. În acelaşi context, au fost numiţi şi deţinătorii premiilor de gradul III, II şi I. Toţi au primit premii băneşti în valoare de 3000, 6000 şi respectiv 10 000 lei.


Alexandru Botnari, primarul de Hânceşti, şi iniţiatorul concursului artistic a declarat în scenă că este nespus de bucuros că tinerii s-au interesat şi şi-au depus străduinţa în participarea pe marea scenă: "am fost surprins să văd asemenea evoluţii scenice, care m-au lăsat fără cuvinte, vreau să vă doresc succese mai departe în activitatea artistică, care după cum aţi demonstrat mai devreme nu vă este străină deloc. Cu această ocazie vreau să mulţumesc echipei politice din care fac parte, pentru că doar cu ajutorul şi implicarea directă a colegilor mei de partid a fost posibilă această premiere motivantă."

3 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco