• Curierul de Hâncești

Unii sădesc, alţii fură…

Anul acesta, prin dispoziţia Inspectoratului Ecologic de Stat, organizarea tradiţionalului bilunar de primăvară este anunţat pentru perioada 22 martie-22 mai, perioadă predestinată pentru desfăşurarea diverselor lucrări de salubrizare, amenajare şi înverzire a localităţilor.


Unele primării s-au încadrat mai activ, altele mai lent, lăsând probabil, toate lucrările pe ultima sută de metri sau pe seama gospodarilor mai conştiincioşi din comunitate, pe care mizează ei, că nu-şi vor lăsa gunoiul în poartă în ajunul sfintelor sărbători de Paşti, iar administraţia publică axându-se doar pe „făcutul buzelor” prin centrul satului…


  Deja de câţiva ani, conform unei directive a Ministerului Mediului plantarea puieţilor se face în toamnă în cadrul acţiunii „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, marcată tradiţional în ultima zi a lunii octombrie, considerându-se o perioadă mai prielnică pentru sădirea pomilor. În unele localităţi, însă, înverzirea teritoriului se practică şi în cadrul bilunarului ecologic. Un exemplu demn de urmat putem constata în primăria Oneşti, care recent a plantat în zona de protecţie a râului Bujoriţa, pe o lungime de 5 km, 1300 de arbori (salcie, plop). Lucrări de salubrizare şi înverzire a localităţilor, cu antrenarea populaţiei, au avut loc şi în primăriile Crasnoarmeiscoe, Stolniceni şi Hânceşti, unde administraţia locală împreună cu angajaţii gospodăriilor comunale „Amen-Ver” şi „Regia ARA” au plantat în parcul orăşenesc 100 de puieţi de mesteacăn şi tei.   

  Deşi suntem un popor harnic, ambiţios, ospitalier şi cu cele mai frumoase tradiţii, trebuie să recunoaştem că avem şi unele vicii, aşa-zise obiceiuri mai urâte, din păcate, înrădăcinate la unii indivizi, care adeseori îţi trezesc stupoare şi scârbă... Astfel, unii creează frumosul, alţii îl distrug sau îl fură… Un exemplu elocvent, este cazul de la Stolniceni, unde din cei 34 de puieţi de tuie piramidală (300 lei puietul), plantaţi de membrii echipei de fotbal la marginea satului, a două zi, au rămas doar 16 puieţi, 18 fiind furaţi. Un alt exemplu. ÎM „Regia Ara” din or. Hânceşti, anul trecut a plantat 100 de puieţi de salcie plângătoare de-a lungul traseului naţional Hânceşti-Chişinău (sectorul Rogatca). Deşi puieţii s-au prins de minune, din păcate, din an în an, aceştia  rămân tot mai puţini, chiar zilele trecute, încă trei au fost smulşi cu tot cu rădăcină… 


   În ultima perioadă se înregistrează multiplele cazuri de vandalizare şi profanare a unor monumente, cimitire, scuaruri, etc., de cele mai dese ori săvârşite de generaţia tânără, care, mă mir de unde vine cu educaţia respectivă - de a distruge totul şi a nu pune preţ pe munca cuiva. M-a lăsat perplex, un reportaj emis săptămâna trecută de un portal de ştiri, în care părinţii elevilor dintr-un liceu din raion, se arăta indignaţi că odraslele lor au fost încadrate în nişte lucrări de salubrizare, ei invocând că ar fi făcut curat la gunoiştea satului, nefiind echipaţi, iar administraţia liceului ne spune, că de fapt, acţiunea de salubrizare s-a desfăşurat pe un câmp de la marginea localităţii. După mine, e ceva normal, ca elevii, chiar dacă sunt minori, să fie antrenaţi în nişte lucrări de amenajare a clasei, a şcolii, a localităţii, astfel educându-le dragostea de muncă, spiritul de echipă, competitivitatea, responsabilitatea, ajutorul reciproc, etc. Cred că doar astfel putem educa o viitoare generaţie responsabilă şi demnă de a sa ţară, dar nu nişte depravaţi sau paraziţi ai societăţii.., care profanează, distrug şi fură totul…   



Tatiana Todoseiciuc

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco