• Curierul de Hâncești

Valeria Fortună – câştigătoarea concursului „La izvoarele înţelepciunii”

Sâmbăta trecută, în incinta Bibliotecii publice raionale „ÎPS Antonie Plămădeală” Hânceşti s-a desfăşurat cea de-a 29-a ediţie a concursului republican „La izvoarele înţelepciunii”, faza raională. Ediţia curentă a acestui concurs tradiţional a fost consacrată scriitorului Camil Petrescu, romancier, dramaturg, novelist şi poet român, autor al renumitelor opere „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, „Patul lui Procust” ş.a.

Participanţii, elevi din gimnaziile şi liceele raionului, 25 la număr, au avut de înfruntat trei probe de concurs: test (alegerea unei variante corecte de răspuns); universul creaţiei lui Camil Petrescu; recunoaşterea operei după un fragment propus. Aceştia au fost evaluaţi de către un juriu competent, format din reprezentanţi ai Direcţiei Cultură şi Turism şi ai Direcţiei Învăţământ. Concurenţii au fost bine pregătiţi de către profesorii de limba şi literatura română şi bibliotecarii din bibliotecile publice şi cele şcolare, care le-au fost alături pe parcursul concursului în calitate de susţinători. Buna pregătire a concurenţilor s-a văzut din răspunsurile pe care le-au dat în cele trei probe şi care au fost pe măsura aşteptărilor organizatorilor.


Astfel, de Premiul Mare s-a învrednicit Valeria Fortună, LT „M. Sadoveanu” Hânceşti, iar pe locul I s-a plasat Maria Nistor, LT „M. Eminescu” Hânceşti, ambele urmând să reprezinte raionul la etapa republicană a concursului. Cu diplome de gradul II au fost decernate Maria-Eliza Secrieru şi Magdalena Stratu, ambele de la LT „Ş. Holban” Cărpineni. Diplome de gradul III le-au fost oferite Elvirei Boinciuc de la LT „Universum” Sărata Galbenă, Victoriei Frumuzache de la LT ”M. Sadoveanu” Hânceşti şi lui Dragoş Eşanu de la GM Bujor. Pe lângă diplomă, câştigătorii s-au învrednicit şi de premii băneşti din partea organizatorilor.

Elena ZAIŢEV

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco