• Curierul de Hâncești

Vasilică, tăiat la abator… fără frică!

Chiar dacă ne dorim cu tot dinadinsul să ne vedem odată în Europa, cu gândul că, în sfârşit, vom trăi şi noi mai bine, de fiecare dată când se încearcă să se introducă careva legi, hotărâri, reguli inspirate din legislaţia europeană, (în total fiind circa 23 de mii de legi pe care trebuie să le adopte Republica Moldova până în 2018), concetăţenii noştri se opun cu insistenţă, fiind nemulţumiţi de impunerea unor standarde europene. Deşi acum câţiva ani, Guvernul a adoptat un document conformat la legislaţia europeană, care prevede reguli expres vizavi de sacrificarea animalelor domestice (păsări şi animale) şi anume doar în condiţii de abator, cu scopul evitării răspândirii anumitor boli, dar şi pentru ca acestea să nu suporte durere, frică, foame sau sete înainte de sacrificare. Legea a rămas, însă, doar pe hârtie, nefiind pregătit cum se întâmplă, de obicei, la noi, întregul mecanism de funcţionare a acesteia. 


  Recent, însă,  în urma depistării focarelor de pesta porcină africană în raionul Dondușeni, satul Moșana,  pentru asigurarea inofensivității produselor din carne de porc, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a emis ordinul nr.294 din 03.10.2016 prin care interzice agenţilor economici comercializarea în piețe a cărnii sacrificate tradițional (în condiții casnice), respectiv carnea de porcina trebuie  recepționată în carcase/ semicarcase strict numai de la abatoare sau puncte de sacrificare autorizate, însoțite de  certificatul sanitar veterinar, formularul F2. Astfel, astăzi, pentru a-ţi vinde godacul din gojineaţă, nu a-i dreptul să-l tai acasă, ci trebuie să mergi cu el la un abator dotat tehnologic, în care se utilizează diverse metode de asomare: prin şoc electric, prin folosirea gazului anesteziant sau a unor mijloace mecanice, cum ar fi bunăoară pistolul cu aer comprimat sau banalul cuțit. În raionul Hânceşti la moment activează două abatoare – în  oraşul Hânceşti şi s. Negrea. Angajaţii de la Direcția raională pentru Siguranța Alimentelor Hâncești ne asigură că cele două puncte de sacrificare sunt autorizate şi dotate cu utilajul necesar, fiind într-o permanentă supraveghere. 


   Evident, că hotărârea de Guvern cu privire la noile reguli de sacrificare a animalelor a generat discuții în societate, pe alocuri ironice, nemulţumiri chiar, oamenii fiind indignaţi de faptul că sunt nevoiţi să cheltuie nişte bani în plus, respectiv pentru transportarea animalelor, dar şi taxa pentru sacrificare, stabilită de abator. „Cum adică, să-mi dicteze mie cineva ce să fac eu cu găina sau porcul, care sunt proprietate privată? se întreabă retoric oamenii. Cu toate acestea, administratorii abatoarelor spun că odată cu intrarea noului ordin au tot mai multe comenzi de sacrificare, îndeosebi a porcilor, (în zilele de miercuri şi sâmbătă, înainte de zilele de pieţe), taxa la abatorul de la Negrea fiind de 200-300 lei (în dependenţă de masa corporală a animalului), la Hânceşti – 150 lei. 


  Totuşi, reprezentanţii ANSA ne asigură că această prevedere este una temporară, apărută odată cu pericolul generat de depistarea pestei porcine africane, de aceea deocamdată, vor fi obligaţi să respecte noul regulament doar agenţii economici. Toporul, cuțitul și buturuga pentru păsări, dar şi porcii tăiaţi pentru uz intern, rămân cum au fost, în vigoare. Pentru o nouă abordare a problemei, poate înalţii noştri demnitari, parlamentari, ar trebui să conştientizeze că nu e de ajuns să adopte doar legi conformate la standardele europene, ci să şi pregătească terenul pentru implementarea acestor legi, să elaboreze un mecanism viabil pentru funcţionalitatea acesteia, pregătind, totodată, şi mentalitatea oamenilor pentru asimilarea lor…



Tatiana Todoseiciuc

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco