• Curierul de Hâncești

Verde în ochi!!! Vrem comentarii constructive şi critici sănătoase!

Acum o lună, CURIERUL a iniţiat o nouă rubrică - TOP 3, în care v-am promis că veţi găsi cele mai interesante, populare, uneori picante top-uri ale raionului, inclusiv oraşului Hânceşti. Totodată, v-am rugat să veniţi cu unele sugestii despre ce v-ar interesa să realizăm TOP-ul: poze, oameni, realizări, localităţi, instituţii, fenomene, etc.


Pentru ca TOP-ul să fie mai credibil, dar şi cu un impact social mai mare, am decis să-l realizăm pe pagina noastră de Facebook, cu participarea nemijlocită a Dvs., dragi cititori, unde fiecare îşi poate da votul, poate să distribuie postarea, dar şi să se dea cu părerea, de ce nu?… Chiar dacă rubrica e una ce ţine mai mult de divertisment, cu unele subtilităţi de „mai în glumă, mai în serios”, mizam totuşi, că participând la această rubrică cu voting-ul dvs.,  să vă avem mereu alături cu sugestii interesante şi  frumoase, să scoatem împreună în evidenţă nişte lucruri extraordinare, oribile sau bizare, mai bine zis, ne dorim prin colaborare să facem un ziar împreună.

 Pentru numărul din această vineri am postat spre discuţie şi voting tema: „Cele mai frumoase familii care contribuie la prosperarea oraşului Hânceşti”, alegând la discreţia noastră acele familii din oraş, care au un oarecare impact în dezvoltarea localităţii. Nu voi enumera aici toate familiile propuse, deşi acestea sunt foarte binecunoscute în Hânceşti, fiind reprezentanţi ai administraţiei publice locale, consilieri municipali, medici, profesori, oameni de afaceri care au deschis întreprinderi, localuri de odihnă şi agrement, complexe sportive, etc., fiecare dintre ei, într-o oarecare măsură, contribuind la prosperarea municipalităţii. Evident, că ne aşteptam ca opiniile şi reacţiile să fie împărţite, deşi nu într-atât. Cel mai mult ne-au deranjat şi ne-au durut chiar comentariile unor tineri, comentarii foarte acide, răutăcioase, în adresa CURIERULUI, de genul: „sunteţi nişte lingăi…, v-aţi vândut…, oare ziarul nu are despre ce scrie?... etc.”

 Avem 15 ani de activitate şi pe tot parcursul acestor ani am rezistat tuturor problemelor, inclusiv celor de ordin financiar, tuturor orânduirilor politice din raion – comuniste, PLDM-iste şi actualei guvernări PD, oglindind întotdeauna activitatea conducerii raionului, dar şi a oraşului echidistant, imparţial şi veridic. Totodată, am scris pentru oameni şi despre oameni, despre problemele comunităţilor din raion, la soluţionarea multora dintre care am contribuit şi noi, în calitate de jurnalişti. Şi aici, cred că ne vor susţine acei cititori, care ne-au fost alături toţi aceşti ani… Care ne-au citit şi ne citesc de la număr la număr, care ne sună la redacţie, dându-se cu părerea, care ne mulţumesc că existăm, care ne roagă să mai scriem şi ne aşteaptă cu drag în fiecare vineri…

  Nu vreau să mai comentez aberaţiile cuiva, care sunt nişte opinii neconstructive, învinuiri neîntemeiate şi agramate pe alocuri. Sunt sigură că sunt comentarii ale celora care, din păcate, nici măcar nu au ţinut niciodată ziarul nostru în mână…

 Dragi internauţi, vrem comentarii şi sugestii de rezonanţă, constructive, creatoare, fiind deschişi şi la critici sănătoase. Şi în final, aş spune ca Marele Eminescu în poezia sa „Criticilor mei”: „Critici voi, cu flori deşerte/Care roade n-aţi adus/E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai de spus…/ şi un post scriptum: „câinii latră, caravana merge”…  

Tatiana TODOSEICIUC

124 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco