• Curierul de Hâncești

Verde-n Ochi: Bătrâneţe, haine grele…

Cine nu are un bătrân, să și-l cumpere spune o veche vorbă românească, poate pentru a-i prelua şi învăţa vorba, înţelepciunea, bunătatea sufletească, sinceritatea, răbdarea, cumsecădenia şi multe alte calităţi, care de fapt, ne lipsesc, nouă, generaţiei de astăzi. Dar se pare că vechea şi înţeleapta zicală nu prea mai este la modă.

Marea majoritate a bătrânilor noştri îşi alină bătrâneţea în singurătate, boală şi sărăcie, fiind uitaţi de copii, nepoţi şi alte rude… Am vizitat zilele trecute Azilul pentru persoane vârstnice şi cu dizabilităţi din c. Sărata Galbenă (vezi articolul din pagina 3), fiind impresionată de povestea fiecăruia dintre ei.

Deşi beneficiază de nişte condiţii excelente de întreţinere şi îngrijire, fiecare dintre ei avea ochii trişti şi înlăcrimaţi. Fiecare dintre ei dorea neapărat să-şi relateze istoria vieţii lui, dar şi motivul care l-a adus într-o instituţie de stat, lăsându-şi cuibul său.

Chiar dacă încercau din răsputeri să-şi manifeste satisfacţia faţă de noile condiţii, şi acel azil, care de câţiva ani deja le-a devenit un cămin familial, dorul de casa unde au trăit o viaţă, spuneau ei, dorul de copii, nepoţi, dorul de plaiul natal, le macină sufletul, fiind observat evident în fiecare vorbă şi mişcare. Chiar dacă acasă trăia în mizerie şi sărăcie, în deplină singurătate, uitaţi de toţi, unii îşi doreau să se întoarcă înapoi… Alţii însă se simţeau confortabil la azil, fiindu-le amar pe suflet doar de la faptul, că nu-i vizitează nimeni…

Probabil, va mai trece mult timp, ca societatea noastră, şi anume generaţia tânără, anume copiii şi nepoţii, să conştientizeze, că ei sunt cei care trebuie să poarte responsabilitate de întreţinerea părinţilor, buneilor, purtându-le de grijă acestora, ajunşi la acea vârstă înaintată.

Majoritatea conaţionalilor noştri, care pleacă peste hotare, se angajează în calitate de „badantă”, adică îngrijitoare de bătrâni, dar din păcate, prea puţini dintre ei preiau acea practică din occident, pentru a o înrădăcina şi la noi. În ţările europene, toţi bătrânii sunt îngrijiţi, fie acasă, având angajate îngrijitoare, fie duşi la aziluri, unde tot copiii (nepoţii sau alte rude) îşi asumă cheltuielile de întreţinere. La noi, însă, nu ştiu de ce, acest lucru este condamnabil de societate, dacă şi sunt unii copii care îşi duc bătrânii la azil, toţi vecinii sau cunoscuţii îl vor huli, reproşându-i că „nu i-a găsit un loc în casa lui părintelui său”.

Evident, că într-o oarecare măsură, bătrânii se simt mult mai confortabil şi bine acasă, deoarece aşa s-au deprins, dar în preajma lui trebuie să fie neapărat cineva pentru a-i purta de grijă, fie cineva din rude sau o asistentă angajată. În cazul în care nu sunt aşa posibilităţi, eu cred că, locul cel mai potrivit pentru o persoană de vârstă înaintată este într-o instituţie de plasament, unde acesta va beneficia de nişte condiţii adecvate de trai, de o alimentaţie la timp, de baie, de o îngrijire medicală, dar şi de o comunicare permanentă cu cei de vârsta lui, ceea ce-i va lipsi cu desăvârşire acasă.

Cel mai important pentru cei instituţionalizaţi rămâne a fi, totuşi, atenţia şi grija din partea celor care i-au plasat acolo. Deşi am mai spus-o şi în articolul din pagina trei, reiterez, ducându-i la azil, nu uitaţi de ei cât mai sunt în viaţă, ei aşteaptă să fie vizitaţi, ei aşteaptă să ştie, că vă trebuiesc, că aveţi nevoie de sfatul, îndrumarea sau părerea lor…

Tatiana TODOSEICIUC


0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco