• Curierul de Hâncești

Violenţa naşte violenţă! Captivă în propria casă - din cauza unui tată tiran


Atitudinea tiranică din partea tatălui, permanentele certuri însoţite de agresiuni psihologice, dar şi fizice pe care le suportă din copilărie au făcut-o pe Natalia (la cei 33 de ani) să răbufnească la un moment, sesizând mai multe organe – poliţia, asistenţa socială, primăria, ajungând cu istoria sa şi la ziarul „Curierul de Hânceşti”. Relatându-şi povestea sa dramatică, Natalia speră să salveze mai multe victime supuse violenţei din partea mamei, tatălui, soţului, etc. Pentru a-i proteja identitatea, nu vom da multe date biografice despre ea, menţionând doar, că este o locuitoare a raionului Hânceşti. 


   Acest articol vine şi în contextul faptului că în fiecare an la data de 25 noiembrie se marchează Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii.


„Fiind în bucătărie, tata cu faţa sălbatică şi plină de nervi, m-a strâns de gât…”


  De fapt, am făcut cunoştinţă întâmplător cu ea acum 2 ani, circulând împreună în acelaşi mijloc de transport spre capitală. Deşi timpul era răcoros şi era noapte târzie, Natalia avea pe ea doar o haină subţire, părându-mi foarte speriată şi îndurerată. Atunci, printre lacrimi, ea mi-a povestit că tatăl ei, care o agresa verbal şi fizic permanent, (şi nu doar pe ea, ci şi pe sora ei bolnavă, dar şi mama), de data aceasta o a alungat-o de acasă pentru faptul că a încercat să-i ia apărarea mamei. Mi-a spus că se duce la Chişinău, la un centru comunitar, unde i s-a promis adăpost pe vreo câteva zile şi susţinere. Deşi atunci i-am propus să se adreseze la diferite organe pentru a scoate în vileag violenţa domestică din familia sa, ea a refuzat categoric, spunându-mi că-i este frică de tatăl său. 


A venit la redacţie abia săptămâna trecută, deşi aparent mult mai încrezută pe sine, mai detaşată şi cu un licăr de speranţă în ochi, decisă să-şi povestească drama vieţii ei. 


  „Eu nu am avut ocazie, ca alţi copii de vârsta mea, să savurez din plin copilăria, să alerg prin pădure, să împletesc coroniţe din flori, să mă joc la poartă, să merg la săniuş, să zâmbesc, să mă bucur de mângâierea părinţilor, să am parte de săruturile şi căldura mamei – ne mărturiseşte îndurerată Natalia. De fapt, niciodată nu am avut-o pe mama ca prietenă alături, nici chiar în adolescenţă pentru a-i povesti eşecul primei dragoste… Şi toate din cauza unui tată tiran şi dur, care o teroriza permanent pe mama, iar de la noi, copiii lui, de 5-7 ani, avea aşteptări ca de la nişte maturi, fără dreptul de a greşi sau a-i reproşa  ceva înapoi. Fără a ne spune vreodată „te iubesc sau cred în tine…”


  În familie au fost trei copii, Natalia mai având un frate mai mare şi o soră mai mică, invalidă din copilărie, bolnavă de epilepsie. „Deseori ziua începea şi se termina cu scandaluri. Tatăl meu nu ştia că unele situaţii se pot rezolva prin discuţii. Nici eu, nici sora mea, nici chiar mama nu am ştiut să fim respectate, nemaivorbind complimentate, ci de fiecare zi eram: „satană, diavol, râs, curvă, proastă, debilă, etc. prevestindu-ni-se un viitor de alcoolică, ratată, îndeosebi mie, care în viziunea tatălui meu, eram un nimeni. Chiar dacă mama era unicul întreţinător al familiei, deoarece numai ea lucra, (tata nu prea a muncit în viaţa lui), ea era mereu denumită cu cele mai murdare cuvinte, agresată fizic şi umilită în faţa noastră – îşi continuă trista poveste eroina noastră. Deşi trecuseră anii, şi noi făcusem studii, ne maturizasem, tatăl nostru nu şi-a schimbat comportamentul agresiv, noi rămânând în faţa lui nişte nulităţi. Deseori dimineaţă, înainte de a mă porni la serviciu, tatăl meu mă numea „eşti un nimeni, eşti o proastă” fiind nevoită totodată să îmi protejez faţa de avalanşa de pumni ori palme îndreptate spre mine, să nu plec vânătă la lucru.” 


  Ultima picătură de durere, care a făcut-o pe Natalia să scoată gunoiul din casă, a fost atunci când tatăl ei a vrut s-o sugrume. Ea, scăpând cu greu din mâinile lui, a fugit la poliţistul de sector din sat, care a alertat mai multe organe. „După un conflict ordinar, într-o seară, tata s-a aruncat asupra mamei, apucând-o de gât. Speriată am încercat s-o apăr şi mi-a reuşit, doar că a doua zi de dimineaţă, fiind în bucătărie, tata cu faţa sălbatică şi plină de nervi, m-a strâns pe mine de gât, încât aproape că mi-am pierdut cunoştinţa, spunând că mă va sugruma dacă mai încerc măcar o dată să iau apărarea mamei. Scena s-a petrecut în prezenţa surorii mele cu dezabilităţi, care s-a stresat mult mai tare ca mine” – îşi aminteşte de acele clipe de groază Natalia. 

Un caracter traumat, în realizare.


  Cu toate acestea, Natalia a făcut studii în medicină, astăzi fiind medic de familie la început de cale. De ceva timp locuieşte aparte, primăria oferindu-i spaţiu locativ ca tânăr specialist. În pofida faptului că astăzi lucrurile au luat o altă întorsătură, spre bine, ea ne spune că drama psihologică la care a fost supusă atâţia ani, şi-a lăsat o amprentă evidentă în viaţa ei. „Deşi am făcut studii şi cariera profesională merge bine, totuşi parcă totul îmi alunecă, adeseori nu-mi pot stăpâni emoţiile, nu reuşesc să-mi îndeplinesc obligaţiile de serviciu.” Şi viaţa personală deocamdată Natalia nu se grăbeşte să şi-o aranjeze, mai mult din teamă ca viitorul soţ să nu posede calităţile agresive ale tatălui ei. „Am 33 de ani, şi normal aş vrea să-mi întemeiez o familie, dar am frustrări mari în ceea ce priveşte comportamentul viitorului soţ, nu mai vreau ceea ce am avut, nu vreau ca copiii mei să fie supuşi violenţei” – ne spune interlocutoarea noastră. Cu părere de rău, în fiecare admirator de-al său, Natalia vede un potenţial agresor, de aceea relaţiile nu durează prea mult… 


  Mai mult ca atât, astăzi Natalia este îngrijorată de mama şi sora ei, care au rămas alături de tatăl tiran, care deşi a fost avertizat de organe, rămâne a fi în repertoriul său. „Tatăl meu este tipul bărbatului nerealizat, de aceea obsedat de mania de a controla pe ceilalţi, de a-i supune voinţei lui, îşi dă frâu liber caracterului său violent, maltratându-le psihologic pe mama şi sora mea.” Despre fratele ei, care astăzi e căsătorit şi are familia sa, Natalia nu a vrut să ne spună prea multe, specificându-ne doar că agresiunea tatălui ei, se pare că s-a transmis ereditar sau poate l-a influenţat pe parcursul anilor, deoarece acesta în familia lui se comportă exact ca tatăl său, probabil, nu în zadar se spune că „violenţa naşte violenţă”.  


  „Violenţa nu trebuie tolerată, ci trebuie condamnată şi contracarată, de aceea nu vă lăsaţi manipulaţi, terorizaţi psihologic şi fizic, nu permiteţi copiilor Dvs. să crească într-o atmosferă de violenţă, care ulterior naşte în psihicul lor doar ură, agresiune şi dorinţă de răzbunare, mai bine zis o traumă pentru întreaga viaţă” – a fost îndemnul Nataliei în finalul discuţiei.

„Nu fi victimă a violenţei cuiva!”


  Am rugat-o pe Inga Chilaru, psiholog la Centru Maternal “Pro-Femina” din or. Hânceşti să se expună pe marginea acestui caz, venind cu mai multe detalii la manifestarea violenţei în societatea noastră. 


  „De la 20% până la 50% din femeile din întreaga lume sunt victime ale violenţei în familie. Orice persoană poate deveni victimă a violenţei în familie! Violenţa poate avea loc acasă, la serviciu, sau oriunde, în orice familie, bogată sau săracă, la ţară sau în oraş, iar victimele ei pot fi de orice religie sau naţionalitate! Violenţa afectează oamenii pe care îi cunoaşteţi, dar în special pe femei şi copii.


  Dacă e să dau o definiţie pentru violenţa domestică o să încerc să fie cât mai simplă şi clară pentru toată lumea: Violenţa domestică este orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice. 

  Activând de ceva timp în calitate de psiholog la Centrul Maternal “PRO-FEMINA” pot sa confirm, că violenţa domestică, şi anume cea fizică este cea mai des întâlnită. La momentul dat, în Centru sunt plasate 7 femei şi 10 copii, dintre care 3 dintre acestea au ajuns victime ale violenţei domestice, fiind agresate de soţi sau concubini. Deşi sunt şi cazuri în care agresorii să fie părinţii, ca în situaţia Nataliei, în familia căreia, tatăl sau, fiind o persoana violentă, îşi agresează verbal întreaga familie. Evident, că acest comportament neadecvat ar putea manifesta şi fratele Nataliei în propria familie, deoarece este demonstrat că violenţa se transmite genetic, or „Violenţa naşte – violenţă”. 


   De cele mai dese ori, femeile care acceptă să fie victime sunt acelea cu şcoală puţină şi cu perspective neclare, acele femei care cred că vor muri de foame fără bărbatul de lângă ele, acelea care nu îşi imaginează că-şi pot creşte copiii fără tată, femei slabe, uşor de manipulat, năpădite de complexe și frustrări, femei incapabile să trăiască singure. Dar viaţa e complicată şi nu o data m-am convins că sunt şi femei de carieră, frumoase și puternice ca în cazul Nataliei, care a reuşit să se rupă din acel calvar psihologic. În astfel de cazuri, victimele trebuie de urgenţă să se adreseze la poliţie, să anunţe pe cei apropiaţi sau să sune la telefonul de încredere pentru femei 0 8008 8008.” 



Tatiana Todoseiciuc

17 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco