• Curierul de Hâncești

Ziua independenței marcată de autoritățile de nivelul II la Inspectoratul de poliție Hâncești



Președintele raionului Hâncești, Ghenadie Buza, și reprezentantul Guvernului în teritoriu, Ion Mereuță, au fost oaspeții de onoare la evenimentul organizat de către Inspectoratul de Poliție Hâncești, consacrat celei de-a XXVI-a aniversare de la proclamerea Independenţei şi Suveranităţii Republicii Moldova, venind cu mesaje de felicitare în adresa efectivului, dar și a veteranilor MAI.


După mesajele de felicitare ale preşedintelui raionului Ghenadie Buza cu prilejul sărbătorii naţionale “Ziua Independenţei”, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției şi a Inspectoratului de Poliție Hânceşti în semn de recunoștință pentru activitatea de serviciu, profesiona-lism înalt, atitudine conștiincioasă, au fost menționați atât polițiștii în activitatea de serviciu cât și veteranii.


Aceştia au primit medalii pentru merit în serviciul poliției, medalii pentru merite în combaterea criminalității, insigne “Colaborator eminent”, insigne “Poliţist fruntaş”, diplome de onoare și mulțumiri.“Am fost onoraţi să fim prezenţi la Inspectoratul de Poliţie din Hânceşti la desfăşurarea evenimentului consacrat sărbătorii naţionale “Ziua Independenţei”. Menţionarea prin diplome şi distincţii a colaboratorilor IP şi a veteranilor MAI este un moment unic şi important pentru societate, întrucât dânşii stau la apărarea patriei noastre.


Tot aici, au fost comemoraţi eroii căzuţi la datorie în conflictul de pe Nistru în anul 1992. Împreună cu preşedintele raionului, Ghenadie Buza, şi Iurie Darie, preşedintele asociaţiei veteranilor de război a IP Hânceşti “Mihai Moraru”, am venit cu cele mai sincere urări de bine şi i-am încurajat pe toţi cei care satisfac serviciul în cadrul Inspectoratului de Poliţie Hânceşti, să fie devotaţi patriei şi în continuare, fără să dea uitării că serviciul dumnealor implică abnegaţie desăvârşită.


Consiliul raional Hânceşti în persoana preşedintelui Ghenadie Buza şi eu, în numele Guvernului, vin cu  afirmarea fermă că vom sprijini activitatea respectivei structuri, care stă la baza siguranţei şi securităţii cetăţenilor” - a declarat pentru CURIER reprezentantul Guvernului în teritoriu, Ion Mereuţă.Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de flori la placa comemorativă a eroilor decedaţi pentru apărarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova.



Elena Golubnic

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco