• Curierul de Hâncești

Ziua uşilor deschise la Inspectoratul de Poliţie Hânceşti

Sâmbătă, 15 decembrie, Inspectorul de Poliţie Hânceşti a organizat Ziua uşilor deschise cu genericul „Poliţia şi Comunitatea”, eveniment organizat în legătură cu aniversarea a XXVIII – de la crearea Poliţie Naţionale a Republicii Moldova.


Cu ocazia Zilei Poliției Naționale a Republicii Moldova, Inspectoratul de Poliție Hânceşti și-a deschis larg ușile pentru toți cei care au dorit să afle mai multe din activitatea poliției din raionul Hânceşti. La festivitate au fost prezenţi mai mulţi oaspeţi, inclusiv președintele raionului Hânceşti, Ghenadie Buza, reprezentanți ai societății civile, veteranii MAI, bunicii grijulii, tinerii care au participat în cadrul campaniei „Din culisele Poliţiei”, copiii care au beneficiat de cadouri în cadrul campaniei „Copil şcolarizat - Copil protejat”, liderii de vecinătate, inclusiv şi tineri, care au fost curioși să afle mai multe detalii din activitatea polițienească.

Cuvânt înainte i s-a oferit preşedintelui raionului Hânceşti, Ghenadie Buza. „Am o deosebită plăcere să fiu prezent la acest eveniment – „Ziua uşilor deschise” – care a devenit o tradiţie frumoasă a Inspectoratului de Poliţie. Noi, administraţia publică locală, avem o colaborare foarte frumoasă cu ei. Astăzi, poliţistul nu mai este o persoană de care trebuie să se teamă cetăţeanul, ci este un prieten al omului de rând şi asta se dovedeşti zi de zi prin proiectele care se promovează de Inspectoratul General al Poliţiei Hânceşti.”


Evenimentul a demarat cu o retrospectivă a activității poliţieneşti pe parcursul anului 2018, prezentat printr-un foto reportaj, unde s-au accentuat şi proiectele implementate în acest an de către angajații IP Hânceşti.

Totodată, cei mai activi lideri ai sectoarelor de supraveghere de vecinătate, dar şi Bunici Grijulii au primit diplome pentru colaborare și implicare în asigurarea ordinei publice. Doritorii au avut posibilitatea să mânuiască arme și alte obiecte din dotare a polițiștilor, iar copiii, prezenţi la această activitate, au primit în dar cadouri şi certificate de participare.

Lilian Luca, şeful Inspectoratului de Poliție Hânceşti, a venit cu un mesaj de felicitare către participaţii evenimentului. „Măsura care ne-am propus s-o realizăm astăzi vine din iniţiativa conducerii IP General Hânceşti, fiind la a III-a ediţie. Azi suntem aici pentru a vorbi şi menţiona realizările pe care le avem, pentru a pune în discuţie problemele care le avem în activitatea noastră poliţienească, pentru a ne cunoaşte şi pentru a stabili un dialog constructiv unul cu altul. Probleme sunt foarte multe şi ele trebuie rezolvate, iar noi suntem aici pentru a vă ajuta în soluţionarea lor.”


Șeful Inspectoratului de Poliție Hânceşti, Lilian Luca, a mai menționat că angajații IP Hânceşti, mereu stau la straja ordinii publice, iar bunele rezultate au fost obținute grație colaborării cu societatea civilă.


Aurel VICLIUC

0 afișare

Tel. de contact redacție: (0269) 2-32-33

Tel. de contact manager/fax: (0269) 2-44-23

E-mail: cdh1@mail.ru / publicitate.curier@gmail.com

                                                                                                                             

Adresa redacției: str. Mihalcea Hâncu, nr. 132,

biroul 300, mun. Hâncești

© 2018 by Alina Cravcenco